Povestea mea cu muzica – II – Muzică

O să păstrez intervalele pe ani, doar că aici lucrurile sunt ceva mai clare, în sensul că depind de anumite schimbări în țară, nu de echipamentul folosit. Un lucru interesant pe care l-am observat e că, în ciuda urletelor unora că ce piraterie a fost cu internetul, practica în general a rămas constantă: fanii unor formații/interpreți au cumpărat tot timpul albume, de preferet originale, iar pasionații de muzică au cumpărat tot timpul muzică, indiferent că era piratată sau nu. Culmea, deși ai crede că internetul a facilitat pirateria, o să vedeți la mine (și la alții dacă analizați puțin) că în afara valului generat de DRM (acea protecție a CD-urilor la copiere) internetul a cam redus-o de fapt – mă refer strict la volumul de muzică acumulat de individ.

Anii ’80 – ’90

Formatul analogic, cum am spus și în postarea anterioară – mai mult benzi (pentru magnetofon sau casete), completate de câteva viniluri. În perioada aia mergeam pe împrumut, adică muzica circula între oameni. De cumpărat cumpăram în general casete, care erau înregistrate de pe CD-uri. Cei ce făceau asta erau de obicei prin piețe. Calitatea nu era grozavă pentru că casetele (și implicit banda) erau ieftine, dar CD-ul și casetofoanele folosite la înregistrări erau destul de bune. 

Albumele originale circulau în familie și printre prieteni și le înregistram pe bandă, de obicei de pe viniluri. Compilațiile ni le făceam fiecare după gusturi, așa cum găsești acum Best of-uri. După cum ți-ai dat seama, cam asta e definiția pirateriei, pentru că albume originale nu prea găseai, chiar dacă aveai bani. 

Eu n-am fost niciodată prin cercuri de pasionați, așa că doar căutam ce voiam, uneori cu succes, alteori nu, fără să „fac rost” cum se zicea de tot felul de lucruri.

Anii ’90 – ’00 (chiar spre ’05)

La fel ca și înainte, doar că după revoluție au început să apară tot felul de tarabe cu muzică. Odată cu accesul la televiziunea prin cablu și canalele de muzică (MTV, Viva, VH1) a apărut și cererea pentru mai multă muzică modernă pe care au speculat-o diverși – au apărut casetele și apoi CD-urile cu etichete colorate, dar la fel de piratate. Încet au început să vină și albume originale, dar imediat după revoluție erau tot felul de copii pe care, normal, dădeai bani. 

Pentru mine nu era nimic nou, calitatea nu era mai bună, dar găseam mai multe din ce îmi plăcea să ascult, așa că mai cumpăram casete. Practic în perioada asta mă uitam după casete pentru că nici echipament pentru altceva nu aveam. Încet încet au apărut și magazine unde se vindeau în continuare tot felul de copii, dar i-au apropiat în general pe fanii rock-ului, era ca o comunitate de lectură, doar că varianta cu muzică rock. Cum spuneam în introducere, când s-a găsit muzică, cei ce voiau să asculte o cumpărau și nu era vina lor că în spate era de fapt piraterie. Tot vorbesc de copii pentru că ulterior am avut ocazia să cumpăr casete originale, iar diferența era mare, asta pe la începutul anilor 2000, chiar înainte să fie disponibil internetul acasă.

Am avut o perioadă când am început să înregistrez muzică de la radio, asta cam în 2000. Ascultam Europa FM iar noaptea era numai muzică, așa că era ușor. Știam foarte repede dacă vreau sau nu să înregistrez piesa respectivă, așa că nu pierdeam mult. Nu cred că au fost mai mult de 2-3 casete, practic un radio offline pentru când voiam să ascult ceva. 

Aș vrea să menționez ca notă că nu prea m-am sincronizat la gusturi cu prieteni și familie, așa că nu prea îmi cerea nimeni casete – deci distribuție nu făceam.

În paralel, prin ’98-’99 începeau să umble CD-uri, mai ales cu rip în mp3. Era mult mai comod, puteai pune vreo 100-150 de melodii pe un CD față de un album clasic, așa că circulau mai ușor. A fost începutul muzicii pe PC, dar destul de puțin pentru mine la început – cum spuneam, gusturi diferite față de cunoștințe. Îmi mai treceau prin mâini și CD-uri, de obicei copii pe care le tranformam în mp3. Din nou, puține.

Anii ’00 – prezent

Practic continuarea de prin 2003 când a venit internetul, pentru că la începutul anilor 2000 am redus-o treptat cu casetele și am trecut la digital. Când a venit internetul la toată lumea găseai muzică pe toate gardurile, dar era același lucru ca înainte – împrumutul. Fiecare a dat share la ce avea, iar ăia mai întreprinzători au început să caute pe dincolo – de obicei torenți – la fel ca și casetele înregistrate de pe CD-uri, doar că acum pirateria era pe gratis. Cred că așa am acumulat și eu vreo 30-40 GB la început, probabil între 2003 și 2005, dar era mult balast și nu aveam niciodată răbdare să fac ordine. Practic, dacă aș fi ales efectiv ce îmi plăcea de acolo aș fi păstrat mai puțin de jumătate. Ulterior mai căutam una-alta, dar n-am fost niciodată un hoarder. Nu aveam CD-uri și DVD-uri scrise cu muzică și nu-mi trebuiau HDD-uri externe pentru a stoca volume mari. Asta am observat și în jur, chiar dacă multă lume a trecut de la 3 CD-uri la un HDD plin, ținea de modul în care copiai muzica (adică cu mult balast), nu neapărat că cineva voia extrem de mult. Deși se spune că pirateria era extremă, conținutul la nivel internațional venea ca răspuns la DRM, iar noi plimbam doar muzica, ceea ce făceam deja de 20 de ani. 

Nu zic că e etic sau legal, doar că așa se întâmpla. Repet, de cumpărat am cumpărat tot timpul, și nu numai eu, multă lume făcea așa. Prin 2007-2011 în paralel cumpăram CD-uri. La început vânam colecții la ofertă prin supermarket-uri ca Metro sau Selgros (când făceam cumpărături în volum mai mare), iar apoi mai frunzăream prin Cărturești după CD-uri sau DVD-uri cu concerte – de obicei după ce luam salariul pentru că un CD era cam 60 de lei iar un DVD cam 100. Cred că prețurile au rămas oarecum constante, dar acum sunt tot felul de oferte, per ansamblu mi se pare mai ușor să-ți cumperi chestii.

Cum spuneaam și în postarea anterioară, în 2015 am trecut la streaming, aproape exclusiv, excepție erau câteva CD-uri și probabil 1-2 din mașină. Întra-adevăr e comod, dar principalul avantaj pentru mine a fost că am putut să caut chestii și să le ascult fără să cumpăr, mai ales playlist-uri recomandate după preferințele mele. De obicei ajungi la un artist/formație, apoi la un best of, abia apoi la albume, dacă îți place.

Încă n-am cumpărat mp3-uri și încă ezit pentru că sunt mai scumpe/album. Normal, avantajul e că poți cumpăra anumite melodii, nu albume unde există posibilitatea să nu-ți placă majoritatea pieselor. Pentru albume, CD-urile sunt încă mai ieftine, mai ales dacă vânezi oferte, iar calitatea e în general mai bună. Cum spuneam, la mine nu e o problemă de volum, deci nu am nevoie de foarte multă muzică. Din punctul ăsta de vedere m-am tot întrebat dacă nu mai bine renunț la streaming și de banii ăia să cumpăr muzică, dar m-am obișnuit cu comoditatea. Am atât pe telefon cât și pe iPod, online sau offline și pot să-mi fac playlist-uri variate.

Ascult și destul de multă muzică de pe YouTube, mai ales prestații live, pe cât posibil pe canale Vevo, dar calitatea nu e grozavă. Cine nu e cât de cât pasionat n-o să înțeleagă de ce ai vrea să asculți mai multe variații ale aceleiași piese dar asta e, pentru mine și alții ca mine e important.

Note de final și alte chestii despre piraterie

Trebuie să recunosc că mă dezamăgește puțin atitudinea unora când arată cu degetul că vai, ce urât, x a piratat nu știu ce. Pe lângă că vorbim de practici de zeci de ani care nu se schimbă complet peste noapte, încă avem conținut blocat pe regiuni, iar streamingul nu e cea mai bună alegere pentru artiști – spun asta pentru că tot aud că dacă plătești pentru streaming nu lași artiștii să moară de foame. Din nou, nu zic că e legal sau etic, dar lumea nu se uită la motivele care generează comportamentul ăsta: blocarea conținutului pe regiuni, prețuri relativ ridicate pentru albume cu costuri mult mai mici acum, prețuri destul de mari pentru înregistrări proaste și practici ciudate ale caselor de discuri. Repet și motivul principal de la care a plecat pirateria, faptul că s-a spus că nu poți împrumuta cui vrei un album cumpărat de tine.

E o discuție complexă cu implicații legale clare, dar pe scurt n-ai salvat lumea plătind pentru streaming și ăsta e unul dintre lucrurile ce merită reținute. Dacă vrei să susții artiști cumpără albume, du-te la concerte, donează bani. Apropo, la un moment dat am șters mp3-urile de pe PC-uri pentru că o parte am deja pe CD-uri, iar cealaltă parte intenționez să o cumpăr, tot pe CD-uri. 

În continuare voi rămâne preponderent la digital, cu speranța că în viitorul apropiat să-mi iau totuși un pickup și ceva viniluri de colecție. Pe lângă streaming voi vâna CD-uri, cred că mai puțin albume sau melodii doar în format digital așa cum am făcut și până acum – cu porția. Totuși vinilurile sunt un moft pentru mine acum și probabil că pickup-ul pe care îl voi alege va fi scump deci… mai e loc de cuget aici.

Apropo de calitatea sunetului, diferențele mari se văd (cică) din echipament, mai ales că CD-urile sunt cam vârful – așa că pică momentan pentru mine Tidal sau orice streaming de calitate mai bună. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s