Antreprenor

De fiecare dată când am început să vă povestesc ceva am început dimineața. Parcă e ceva special în razele soarelui dimineața, în afara evidentului clișeu al noului început. E momentul când pulsul crește, când inima accelerează, când creierul se mobilizează după procesările nocturne. Nu și azi. E aproape 3 jumătate, iar vremea nu e ideală pentru o după amiază de noiembrie – cam înnorat, ai zice că va ploua la un moment dat. Am ieșit agitat în parcare și am pus cele două cutii în portbagajul mașinii unui prieten, ca mai apoi să mă așez, la fel de agitat, pe scaunul din dreapta. N-a durat mult până am ajuns la noul birou și am început să desfac cutiile – un iMac 5K și un MacBook Air, ambele în configurația de bază. Pe noul birou din lemn masiv stătea noua mea investiție de circa 16 mii de lei. Sub noua investiție, biroul a costat aproape 7 mii de lei. Nu poți să nu te întrebi, stând în fața a 23 de mii de lei de design, dacă merită, dacă ai greșit, dacă a gândi pozitiv nu înseamnă complet altceva. 

Am aruncat o privire în jur. Pereții albi proaspăt zugrăviți și noile lămpi începeau să contureze un birou cu tentă minimalistă, exact așa cum mi-am dorit, exact așa cum vezi pe instagram. Nu e într-un zgârie nori, e într-un bloc normal, iar priveliștea e compusă din alte blocuri, normale și ele. În dreapta, lângă perete, era trollerul cu echipamentul foto. În stânga, cei doi stâlpi pentru lumini – luminile vor veni abia peste o lună sau două, când va permite bugetul. Urmează să aranjez casetierele, cablurile și să montez scaunul – mâine. Am scos laptopul și accesoriile din cutie, le-am așezat grijuliu în rucsac și am pășit spre hol, unde mă aștepta, cuminte, rezemată de perete, noua bicicletă. Mi-am zis că după atâția bani cheltuiți ar trebui să economisesc cu transportul și am ales ceva cât mai aproape de minimalism, o bicicletă single speed; galbenă ca… nu știu, galbenă. 

A venit și dimineața, ora 7 și vreo 10 minute. Am lăsat bicicleta în hol, mi-am scos termosul cu cafea și m-am apucat de lucru. Am așezat casetierele și puținele accesorii în sertarele acestora, cabluri, prelungitoare, boxe, micul amplificator de căști, calculatorul, tastatura, mouse-ul. M-am uitat pe geam, într-o scurtă pauză în care am mai sorbit din termosul cu cafea caldă, încercând să-mi temperez entuziasmul prin obișnuita schimbare de peisaj.

Am pornit calculatorul, cu cardul în mână – 20 de lei abonamentul de Spotify, parcă nici nu se mai simt sumele astea la un moment dat. E un sentiment de eliberare când știi că stai la biroul tău, al tău personal, sediul noii tale afaceri. Așa e când începi prima afacere, ai un capital imens, vezi numai investiții și îți storci creierii să legi orice investiție de un eventual profit, de impulsuri de moralitate și imaginea calității muncii tale. Nu ești propriul tău șef, ești angajatul clienților tăi și ai în mână o sabie lungă a calității cu care urmează să retezi orice ciot care strică linia senzuală a produsului tău. Abia aștept ca la viitoarele întâlniri prin baruri sau cafenele să-mi pot privi atât clienții, cât și laptopul plin de notițe și mostre, să vorbesc liber și să mă simt electrizat de zumzetul din fundal și zgomotul pătrunzător al espressorului.

Am răspuns la câteva mailuri și am aruncat un ochi pe rețelele sociale. Nu se întâmplă mai nimic pe Facebook, dar în cei aproape 50 de mii de urmăritori de pe instagram încep să-mi văd munca din ultima vreme. Am deschis site-ul, mai mult pentru a verifica ultimele vânzări. Mă bucur că tocmai ai cumpărat ceva. Nu mă bucur atâta pentru bani, ci pentru că ai găsit ceva care să-ți placă. Am zâmbit și am dat muzica mai tare – sper să te bucuri de noua ta achiziție!

Advertisements

2 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s