2018 la dam ăsta (fix 1000 de cuvinte)

Aș spune că 2018 a fost un an productiv, cred că am scris vreo 15 postări și asta cred că înseamnă că aproape am un blog activ (asta dacă mai țin minte standardele blogosferice).

O să o spun de la început, e prea multă negativitate în colțul românesc de internet. PSD e de vină pentru orice bec care se arde, blogării bucureșteni dramatizează orice face primărița lor de parcă ar veni sfârșitul lumii – că doar se știe că România înseamnă București – și nimic nu e bine. Oricine ar fi de vină și oricare ar fi soluțiile de redresare cred că e copleșitor să nu poți ieși de sub voalul ăsta de negativitate. Bine, ăsta e doar începutul, am citit la un moment dat o postare cum că tinerii se îmbracă prea subțire, deci merge tot mai adânc.

Pe lângă că suntem săraci, cumva îmi vine să spun asta și despre oameni care câștigă câteva mii de euro pe lună, suntem aroganți și cinici. Adică am putea dezbate la nesfârșit de ce nu merită nu știu ce telefon o mie de euro și ce fraieri sunt ăia care-l cumpără în loc să-l ridicăm în slăvi pe ăla de 500 de lei care, chipurile, e ăla care merită. Din nou, cumva tot ce e negativ parcă promează tot timpul.

Da, știu că dam ăsta e hater, ceea ce înseamnă negativ, dar cumva parcă se compensează cu ignoranța și delăsarea unora, cum e cazul în articolul respectiv. Sigur, primarul trebuie să fie de vină pentru orice tufă care arată ciudat în oraș pentru că nu ne putem documenta sau informa, fiind mai ușor să dăm vina pe ceva și să zicem că tara și poporul sunt de rahat.

Ca popor, nu suntem mai proști ca alții, doar că preferăm să ne călcăm singuri cu piciorul pe cap și să ne ascundem după un munte de negativitate. De ce să creăm ceva când putem fi cinici și să sperăm că va veni succesul și pe strada noastră. 

Apropo de succes, ăsta încă se măsoară pe rețelele de socializare. Oricâtă bășcălie se face pe tema pozelor siropoase din concediu, tot după alea ești judecat. Te-ai dus cu cortul, na, se pare că n-ai făcut destul succes. Ai pus poze din Cancun sau Zanzibar? e, cu tot cu scrâșnitul din dinți, unii te vor considera de succes. 

A fost anul arătatului cu degetul către ăștia de pe instagram și youtube – influensări. Cât de nașpa sunt, cât de lipsiți de moralitate sunt, cât de nasoale sunt donșoarele cu țoalele și machiajul, cum de fapt nu vând ăia. Ce nu spune nimeni e că întregul domeniu publicitar e toxic și câștigă bani ăla care speculează. La modă acum sunt ei, că au reușit să speculeze ceva. E foarte trist, dacă stai să te gândești, faptul că toți trebuie să-ți vândă ceva la un moment dat și că ăla e blog/site/cont de instagram/pagină de facebook de succes atunci când reușește să convingă lumea să cumpere chestii. E foarte trist.

Anul trecut am preferat să consum, mai ales YouTube. Pentru că am mai învățat una alta, îți mai arată unul cum să faci anumite prelucrări foto, mai înveți cum să-ți faci un server, cum să ștergi wannăcry ăla, cum arată noile aparate foto, astea. Alternativa e să intri pe site-uri românești unde se adună 10 oameni să spună de ce nu merită nu știu ce boxă 2000 de lei.

Înțeleg, nu prea mai e loc de produs ceva pe gratis atunci când trebuie să-ți câștigi existența. De asta nu avem bloguri sau site-uri foto în general, de asta nu stă lumea să vorbească despre grafică, muzică sau electronice în general. Până și la mine e același lucru, am nevoie de timp și resurse pentru a scoate ceva util și nu sunt sigur că merită. Nu mă înțelegeți greșit, nu financiar, ci doar că mă simt eu mai câțtigat făcând altceva.

Și de aici pornește ideea de a se grupa mai mulți oameni la un blog. Nu, asta nu se face, pentru că ar fi logic. Mai bine fiecare pe blogul lui, cu articole dese și triste și expresii gen ”Brandul ăsta e pe cai mari” decât să se adune mai mulți pe aceeași platformă.

Și mai e o problemă: românii nu vor să comunice. Asta se vede pe bloguri, se vede pe twitter. Nu vor să discute în jurul unor idei, ci vor ca fiecare să aibă dreptate și să-și impună punctul de vedere. Deși s-a întâmplat și prin străinătate, la noi am văzut vehiculată mai des ideea cum că cititorul e de vină pentru insuccesul blogului. Nu se comportă cum trebuie, nu contribuie, nu citește atent etc. Soluția? chestii negative care atrag oamenii la harță. Bag-o p-aia cu PSD și vin toți să se plângă – succes.

Fix 817 cuvinte și încă n-am zis ce vreau eu să fac în continuare: simplu, las blogul așa cum e și probabil o să mai fac unul, două, după caz când va fi momentul. Adevărul e că nu sunt eu încă hotărât de ce direcție vreau să aibă, dar vreau să aibă una. Vreau ca articolele în care arăt ceva chiar să fie scrise bine și să fie folositoare celui ce le găsește. De exemplu zilele trecute mi-am refăcut rețeaua de acasă și m-am lovit de niște probleme. N-aș vrea în schimb să fie un articol scurt și prost care să nu ajute unul de competențe medii ca mine și să bage complet în ceață pe unul care nu se procepe deloc. Nu cred că e o scuză, doar că am citit mai mult și am studiat niște chestii în loc să postez, asta a inclus și rețelele de socializare. 

Încă un an și dam ăsta nu și-a bătut monedă blogul. Ceea ce e aproape un păcat capital în blogosferă, cică nu se face să nu faci bani. Na…

La mulți ani!

Advertisements

2 comments

  1. La multi ani! 🙂
    Mie mi s-a taiat de mult de discutii in blogosfera romaneasca (scrisesem “voastra”, dar apoi m-a lovit ca nah, e si a mea, cum am blog, ce-i drept cam mort, in romana). Mai scap pe langa, ca daca fac greseala sa citesc ma arde si sa comentez, dar incerc pe cat posibil sa nu ma bag peste comentariile altora. De ce? Pai tocmai fiindca, cum spuneai, e de-a dreptul fascinant cum orice rahat ajunge subiect se scandal, cum se gaseste cate un roman verde sa se inflameze infinit chiar daca comentariul n-avea legatura cu el, cat narcisism si paranoia guverneaza discutiile. Si atunci eu unul ma educ sa tac din gura pe blogosfera romaneasca (adica sa comentez cu autorul articolului si cam atat) din motive pur egoiste, adicatelea nu vreau sa pierd timp comentand cu vreun altul ce e clar din start ca nu-si va schimba opinia nici macar un pic.
    Pe vremuri (2010-2014, cam asa) nu erau asa multi inflamati/inflamabili, nici asa multe bloguri de facut bani, era un fel de iubareala generala disturbata din cand in cand de cate un hater (cred ca si de tine desi nu bag mana in foc ca-mi amintesc corect). Era plicticos ca dracu, dar zau de nu era o atmosfera mai constructiva decat acum. Si atunci, pe vremea aia si merita sa fii hater, zic io. Mai aduceau haterii niste sare si piper, mai se varsa o lacrima, un nerv, se faceau aliante, mai crestea un puls. Acum e plicticos sa fii hater, toata lumea e hater. Sa trollezi acum e sa comunici prietenos si on topic :D. Deci mai nou, zic eu, haterul din tine e un fel de bambi educat al blogosferei, un fel de vant constructiv printre hateri plictisiti si prostanaci. Ca e si asta o arta, hehehe.

    1. Deși era o politețe generală îanainte, cei ce aveau blog nu suportau să fie contraziși și nu aveau replică atunci când cineva aducea un plus la postarea lor – asta m-a enervat pe mine atunci. Erai hater dacă-i spuneai blogărului că nu are dreptate (din punctul tău de vedere) și o lua personal. Apoi veneau cu tot felul de argumente cretinele gen ”tu te ascunzi după un pseudonim”, ”ești anonim” și alte rahaturi de genul. Ca să mă conving am comentat uneori cu numele meu și tot aia fost, ba chiar am trimis odată un email cu ce aveam de spus, că cică așa se face, iei omul în privat și îi atragi atenția. Drept e, era și obsesia că se supără sponsorii pe ei dacă au certuri prin comentarii, iar unii rar răspundeau ca să nu, chipurile, aprindă spiritele.

      Eu n-am înțeles niciodată de ce o postare nu putea continua în comentarii, că și dacă greșeai ceva în articol, nu era ca și cum îți dădea cineva în cap. Mă rog, n-am vrut eu să înțeleg, de fapt oamenii nu voiau să comunice și gata, voiau să aibă ei blog fain și campanii. Un timp am încercat să compensez prostiile spuse prin postări dar cum zici și tu, erau mult mai puține și oamenii nu se inflamau așa. Ce rost mai are acum, când scrie unul o tâmpenie de agită 100 de oameni, care 100 mai apoi se duc în comentarii și mai adaugă 50 de tâmpenii. Ce să mai corectezi atunci? ce zice ăla sau ce zic toți? Hai că fondurile europene și ce crede lumea despre infrastructură e peste tot, dar aia cu oamenii care nu se îmbracă destul de gros?!

      Nu știu ce să zic de trolling, că mie conferințele alea ale lor mi se par un trolling fin. Bine, că se întâlnesc și-și dezvoltă relații e normal, aia se întâmplă la orice conferință, dar când prezintă chestii care țin de orice numai de blogging nu, aia e treaba fină.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s