Așa, de pe net

Te întrebi, probabil, ”e aievea? a scris dam ăla?” – bine, vorba vine scris, că dacă scria era un blogăr tare, nu un irelevant – iar răspunsul e da, a… scris. Dacă mai citești bloguri probabil că ai capul plin de chestii negative, de cum lumea e proastă și votează PSD, despre ce chestii nu îți permiți (da, sunt blogări care îți pot calcula inclusiv venitul lunar fără să aibă habar cine ești) sau cum se fură în lucrările de infrastructură din România – o reprezentare fidelă a ceea ce cred unii oameni că se întâmplă de fapt printre investiții. Dacă nu, bine faci, n-ai pierdut nimic.

Ca să fiu sincer, am mai scris vreo două postări, dar pentru prima dată nu am vrut să le mai public. Le-am scris și mi-am dat seama că voiam să subliniez negativul cu aceeași atitudine negativă… negativistă… de-aia de scoți ochii oamenilor și nu, nu e bine. Apoi m-am întrebat ce aș putea să vă aduc pozitiv și… ăăăă n-am găsit nimic. Pentru mine e un lucru pozitiv că am tot fost la bere, dar nu știu câtă valoare aduce asta în viețile voastre. Nu e totul pierdut pentru că azi m-am gânit că ce fain ar fi să (re)împărtășesc cu voi chestii care mi se patre mie că mă inspiră. Vor fi la grămadă, site-uri, bloguri etc. fără vreo ordine sau tipologie anume.

Radu Diaconescu – Un site cu format de blog cu aventuri preponderent montane. Fiecare ”tură” e descrisă frumos și simplu, în cuvinte și în fotografii, exact așa cum face-o un om cu adevărat pasionat. Vă garantează dam ăsta că statul mult în fața monitorului e altfel dacă faci câte o pauză, măcar virtuală, în natură. Cu timpul vei simți nevoia să fo faci și cu propriile picioare.

Work Hard Anywhere – o comunitate a așa zișilor creativi, formată din oameni care lucrează pe unde apucă și își împărtășesc experiențele. Vei descoperi o rețea de cafenele din toată lumea de unde poți lucra, vei cunoaște tot felul de oameni interesanți citind blogul și te poți lăsa impresionat de cadrele de pe instagram. Fiind vorba în principal de designeri, totul arată bine și îți dă un sentiment de plăcut. Mie personal mi se par foarte reușite toate cadrele și simt că învăț ceva aproape de fiecare dată când arunc un ochi acolo.

Băi, așa scriu aici de parcă ai citi un advertorial – asta a fost o paranteză, zic.

Instagram – orice obiect, marcă sau domeniu, sau pur și simplu oameni, simplu pentru plăcerea de a descoperi chestii. De exemplu canalul GoPro pentru cadre extreme, Canon, Nikon, Codruța Vasilache, ce vrei tu. Vei avea zilnic un colț de natură și un strop de inspirație. Toate astea, desigur, de preferat prin alște țări, unde oamenii sunt mai veseli și nu e totul targhetat, iar tu să trebuiască să te hotărăști dacă ești în targhet.

YouTube – acolo sunt ăia, știți voi, creatorii de conținut. Am mai zis-o, acolo găseștio multe chestii de calitate prezentate ca atare. Fie că vrei să înveți să faci ceva, să asculți muzică sau să urmărești ceva ce nu e trist, gen cum s-a lansat o bere și au fost 15 blogări prezenți, du-te pe iutub. Un canal interesant descoperit de mine recent e Vsauce, pentru ăia mai tocilari dintre voi.  Vreți să vedeți cum s-a lansat noul aifon, poți să te uiți acolo în niște 1,2,3K fără să-ți spună 10 în comentarii că nu ți-l permiți și că mai bine îți iei noul Hauhau nu știu care.

Vrei să înveți să desenezi, să-ți faci server, mâncare, să vezi o duduie cum se schimonosește, încearcă cu încredere iutub. Bine, sigur știi de el, doar ți-a reamintit dam ăsta că e fain. Ai grijă că deja încearcă blogării să-ți spună că nu e așa fain, deci ăsta chiar e semn că e fain.

Everyday Carry – așa cum îi spune și numele, un site cu chestii pe care le cară lumea după ei. De când am început să circul destul de mult cu bicicleta sunt foarte atent la ce car cu mine în fiecare zi. Fiind genul care trebuie să aibă tot ce e nevoie, de la încărcătoare și cabluri pentru electronice până la camere și pompă de bicicletă, arunc un ochi pe ce cară și alții, uneori își sare în ochi câte o chestie cool (așa spun acum tinerii) pe care ai vrea s-o ai. E ok, muncim ca să dăm banii pe prostii. Like dacă ai și tu scandal acasă pentru că ți-ai cumpărat încă o prostie de care nu ai nevoie.

Meet the Sun – e exact ca primul, dar acum mi-am adus aminte. O să spun exact ce scrie acolo autoarea, că nu cred că aș putea exprima mai bine esența blogului, în ciuda amenințărilor cu legea apelor sau hotărârile de consiliu local sau ce mai e acolo cu preluatul textelor:

Jurnale de munte, mișcare și natură, colecție de flori pe culori, momente din călătorii, opinii sociale când nu pot să tac, povești semi-închipuite și versuri uneori. Blog personal și nimic mai mult.

”Când unii văd noroiul în care-mi țin picioarele, eu văd frumusețea ploii ce cade peste mine.”

Bere – ai citit destule prostii de-ale lui dam ăsta, ar trebui să ai grijă să nu te deshidratezi. Cu măsură, copii, cu măsură.

Vin – în caz că nu bei bere.

Ar trebui să mai pună și niște poze dam ăsta, ă? lasă că o să fie și de-alea.

Advertisements

4 comments

  1. Bine, sa-mi recomanzi Youtube pentru inspiratie e la fel cum e sa-ti recomanzi Google. Sigur ca “gasesti orice”, da’ vorba e, cam ce signal:noise ratio are?

    Uite, eu cautam un maus wireless, voiam sa vad daca e decent in jocuri. Stii ce-am gasit pe Youtube despre el? Pai clipuri de unboxing in pula mea, ca aia ma intereseaza, cat de bine e impachetat. Clipuri cu oamenii facand comparatii de marime, de parca aia nu poti rezolva cu o simpla poza, trebuie VIDEO. A, si clipuri in care oamenii arata cat de silentios faci clic. Deci bun, bine?

    Iar daca vreau sa invat sa-mi fac server, prefer sa citesc un text cu pasi numerotati, pe care la rigoare il pot si tipari.

    In alta ordine de idei, aprob pozitiv la Claudia aka MeetSun. Adi Hadean si altii cu gatit nu-ti spun nimic?

    1. Peste un anumit nivel (tehnic) așa e, nu mai ai ce căuta pe YT, dar până acolo e cel mai bun. Decât să mă obosească unul și să-mi expună în 500 de cuvinte ce filmează ăla în 3 minute, mai degrabă îl urmăresc pe ultimul scuipând semințe. La fel e și la laptopuri unde îți arată ei ce fain se mișcă la editarea video, de parcă toți am face numai aia cu ele. Uită-te la ce pun alții pe bloguri: ”hardware performant”, ”design inovator” și alte porcării, la care vine câte unul și comentează că ce de căcat e i7 nu știu care că e doar dual core. Măcar e mai plăcut ochiului.

      Da, unboxingul ăsta a ajuns prea departe.

      Pentru mine de exemplu chestia cu serverul să știi că e ok – îmi fac o idee și e mai ușor de urmărit. Acuma e și asta cu publicul, că cică nu merită să investești prea mult într-un clip pe care îl caută foarte puțină lume, deci trebuie să fie cât mai comercial – nu e cel mai fericit dar asta e. Dar să vezi ce mișto sunt tutorialele de modelare (Blender de exemplu), că parcă tot balastul devine suportabil. A, și reclamele mi se par mai tolerabile pe unele canale (gen Linus Tech Tips) decât pe bloguri.

      Nu l-am citit/urmărit pe Adi Hădean, cel puțin nu încă și de aia n-am zis nimic. Mazilique mi se pare ok, dar din nou, prea puțin am urmărit.

  2. Probabil conteaza mult si cum esti “formatat” mental. Eu unul am crescut cu linia de comanda, asa ca prefer text. Evident, sunt anumite limitari, de exemplu o interfata grafica este clar mai usor de explicat prin show&tell pe Youtube, decat descriptiv (“fa clic acolo, apoi navigheaza la meniul ala, apoi apasa Alt+Shift+Tab”). Da’ altminteri, configurarea de servere consta in emiterea de comenzi in CLI, asa ca tot esafodajul cu un tip ce vorbeste la camera in timp ce scrie comenzi imi este inutil.

    Bine, reviews pe bloguri sunt la fel de inutile, in special venind de la tampitii care listeaza doar chestii tehnice si baga cateva cuvinte de legatura intre ele. Clar. Da’ eu compar cu un review facut pe bune. Chiar am cautat zilele astea un laptop, si Youtube mi-a fost destul de slab ca ajutor, mai degraba au fost saiturile de recenzii in limba engleza, unde fac comparatii sintetice de performanta, plus discuta si despre ergonomie si alte meta-probleme. Ce citesc in 5 minute sarind printr-un review, ar fi 30 de minute pierdute privind la un clip. Cam asta-i pana la urma diferenta, nu pot sa ctrl+f intr-un material video.

    Mna, to each their own, vorba turcului.

    1. Știu ce zici cu laptopul – un coleg își căuta laptop (și-a luat un Acer zilele trecute) și am căutat cu el tot pe site-uri de profil anumite detalii (gen placa video), dar pe YT am mai urmărit de plictiseală review-uri de laptopuri care parcă mi-au dat o bază. Știam cam ce scoate Dell, știam cam ce are Lenovo, Razer etc. și am verificat chestii concrete apoi.

      Eu dacă ar fi să-mi iau un aparat foto nu l-aș căuta pe YT, dar eu deja știu ceva despre ele și cam ce mi-ar trebui mie. Dacă în schimb n-ai experiență cu obiective și lentile te vei pierde doar citind caracteristici tehnice. Mi se pare o metodă bună de a învăța chestii noi fiind complet în afara unui domeniu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s