Experiența Apple – I – iPod

Am văzut și citit o serie de chestii despre produsele Apple de-a lungul timpului, și sunt sigur că și voi. Păreri despre fiecare obiect, de la americanii care dorm în fața magazinelor înainte de lansări până la cinismul românesc, chestiile astea Apple formează un subiect controversat. Scumpe, faine, nasoale, numai mărul de ele, nu merită, merită dacă ești nu știu cine și ai nu știu câți bani și așa mai departe. Sunt ăia care fac profit pe spatele oamenilor și n-ar trebui să cumpărăm pentru că exploatează alți oameni. Trecând peste rândurile de mai sus, m-am gândit să împărtășesc cu voi câte ceva despre ce am văzut și folosit de-a lungul timpului, obiecte cu semnul mărului. O să vedem astfel ce, dacă și pentru cine merită și ce înseamnă asta cu ”think different”.

În primul rând, sunt scumpe, nu? Cred că cel mai bine începem de la ce a spus un prieten recent – ”bă, ăia sunt artiști!”. Atunci când iei un obiect și îl fabrici într-un anume fel, și astfel treci de conceptul de ”funcțional”, obiectul ăla va fi mai scump. Orice obiect iei, indiferent că e ciocolată, teniși, ceasuri, chiloți, mașini etc. și îl personalizezi într-un fel anume, va fi mai scump decât media. Cât de scump și cât merită sunt de fapt întrebări la care trebuie să-și le răspundă fiecare. E greșit însă să spui că poți cumpăra o alternativă la fiecare produs oferit de Apple la aproape jumătate de preț. Dacă un MacBook Air costă 5000 lei, iar un alt laptop 3500 lei nu înseamnă neapărat că primul e prea scump sau nu merită. În fine, nu are rost să dezbat la nesfârșit niște lucruri care oricum nu ajută la nimic, așa că vă voi povesti ce și cum am folosit eu.

Așa ca o notă, nu sunt un om plin de bani, nu mi se pare că banii trebuie aruncați și nici nu consider că toți ar trebui să defileze cu produse Apple.

iPod – mai exact iPod Shuffle

În 2006 sau 2007 mi-am cumpărat primul mp3 player – un Watson. A fost echivalentul a 60 de lei și avea o capacitate de 500 MB. L-am cumpărat strict pentru excursiile în care mergeam la fotografiat prin păduri și alte coclauri. Nu era cel mai frumos sau cel mai bun, calitatea sunetului era îndoielnică dar era perfect pentru ce aveam eu nevoie. Era și ieftin, comparat cu ce oferea, de exemplu, Sony. Avea nevoie de o baterie AAA, dar l-am folosit atât de puțin (cam de 2 ori pe an) încât nici acum nu știu cât puteai să asculți cu acea baterie. Era începutul mp3 playerelor, iar telefoanele mobile nu prea făceau față la ascultatul muzicii în format mp3 câteva ore.

În 2009 am cumpărat 2 iPod Shuffle, unul l-am făcut cadou. A fost 245 lei fiecare (aproape două milioane jumate, deh) și mi s-a părut foarte scump. A fost un mic efort financiar atunci. Voiam un mp3 player pentru a asculta muzică la birou și voiam să văd care e chestia cu Apple ăștia. Trebuie să recunosc că experiența iTunes de atunci, mai exact copierea melodiilor pe el, a fost cruntă. Nu înțelegeam cum poate fi un proces atât de simplu transformat într-o procedură atât de ciudată. Sincronizare cu un singur calculator? de ce? de ce poți copia muzică de pe UN SINGUR CALCULATOR?

IMG_1744

În rest, era drăguț, elegant, bateria părea să țină mult – îl încărcam odată la câteva zile. Nu încărcam prea des muzică pe el pentru simplul fapt că nu ascult prea multe când lucrez, fiind suficient Vangelis sau Pink Floyd. Încă îl am, încă funcționează. Din nou, la momentul respectiv aveam un Nokia E63, telefon care mie nu mi s-a părut un mp3 player, cel puțin nu așa cum sunt telefoanele de acum. Acum nu văd rostul unui mp3 player atâta timp cât ai un telefon cât de cât. Din câte știu eu, și acum e pe undeva pe la 250 de lei – destul de mult pentru ceva de care nu prea ai nevoie. Poți opta și pentru alte modele, mult mai scumpe dar și cu mai multe funcții. Nu pot spune că regret că l-am cumpărat pentru că mi-am dat seama de niște lucruri – design excelent, calitatea construcției și faptul că Apple îți impune un mod de a folosi obiectele vândute de ei.

Revoluționar la iPod a fost magazinul de muzică. Faptul că puteai, pentru prima oară, să cumperi melodii, nu doar albume, la prețuri mici pentru străini, normale pentru noi – raportat de exemplu la prețurile albumelor comercializate la noi. Practic aveai o colecție personală de melodii pe care o puteai lua cu tine oriunde. Asta nu se potrivea cu ce făceam noi restul, adică o listă în Winamp. În Winamp adăugai muzică, indiferent că era pe CD, că erau mp3-uri pe CD sau colecția personală de mp3 – știm toți de unde venea aia.  Abia când am avut instalat Linux am folosit Banshee, care e de fapt un media player similar cu iTunes sau Windows Media Player. Aici îți organizai muzica după albume sau playlist-uri și nu aveai listă lungă cât colecția de muzică. Nu că ar fi ceva rău în aa asculta cu Winamp, doar că acolo mi se părea că e mai greu să-ți gestionezi muzica. Ulterior mi-am dat seama că așa mi se părea mie și eram doar comod. Faptul că sub Linux n-am mai avut Winamp a trebuit să-mi schimb puțin obiceiurile.

Ca o concluzie, iPod-ul (oricare ar fi el) mi se pare o jucărie, și încă una scumpă. Ați văzut reclamele alea cu dudui în pantaloni mulați un iPod de-ăla mic agățat de ele? și ce cool erau? na, cam aia e. Dacă faci sport și nu vrei să cari telefonul cu tine (nu văd totuși de ce ai face asta) poți lua un iPod.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s