Fotomodelul zilei

Știi momentul ăla, (pauză, zic) când intri în camera principală a studioului cu o privire gravă, aparatul într-o mână, obiectivul în cealaltă, luminile aprinse, asistenta derutată și fotomodelul privind în gol? ei bine, dam ăsta nu-l știe. Deci și prin urmare nu avem o tanti senzuală în neglijeu (cică așa i-ar spune), ci o gânganie. Din păcate nici măcar nu știu ce gânganie. Am încercat să aflu și am inițiat următorul dialog:

– Salut! am zis eu blogosferic. Tu ce fel de gânganie ești? nu ai vrea să fii vedetă pe blogul lui dam ăsta?

– @#!–! mi-a răspuns.

– Mbine, dar măcar așa, niște cadre, două – trei, pentru fanii lui dam ăsta, ă? am încercat eu s-o dreg.

– @#$%@!!!!!**&! a, și !@#$%!$#@#@#!!!!!!

Ei bine, într-o asemenea pleiadă de obscenități, dam ăsta s-a încruntat, a pus mâna pe aparat și a început să tragă la cadre. Neclare, nefocalizate, în rafală:

– Trrrrrrrrrrr! dâcdâcdâcdâcdâcdâc! na, să văd acum ce mai zici!

De fapt n-a zis nimic, s-a întos și a plecat, fără să-i pese de un biet blogăr care vrea să reușească în online.

IMG_1805_1

IMG_1806_1

IMG_1807_1

Advertisements

4 comments

      1. Păi cam în pădurile de fag vieţuieşte gângania iar alpin nu vine cică de la habitat, ci de la Alpi, unde, într-o vale de prin Elveţia, ar fi fost băgată în seamă pentru prima oară. Mai multe nu ştiu să-ţi spun, sunt departe de a fi vreo cunoscătoare într-ale goangelor. O întâlnisem şi eu în pădure, m-a ars curiozitatea şi am iniţiat ample cercetări ştiinţifice (încununate cu succes în cele din urmă) în sensul unor căutări asidue pe gugăl după goangă/gângagie/gândac de pădure cu buline/pete/puncte/model.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s