Când alegi un laptop

Ei bine, având în vedere că dam ăsta a avut parte de tot felul de compiutăre și leptoape la viața lui, s-a gândit să compilească toate astea într-un post pe blog. N-o să vă spun ce laptop să vă luați, ci doar niște lucruri de care să țineți cont atunci când îl alegeți. Vă vine sau nu a crede, oamenii sunt ciudați. Pe net se recomandă tot felul de lucruri, îți spun unii ce merită și ce nu, unii care au complet alte nevoi decât ai tu. A, și nu-i interesează în mod deosebit nevoile tale. În magazine, în mod ciudat, vânzătorii îți vor recomanda acel laptop pe care nu-l vrei. Intri în magazin și vezi un laptop care îți pare ciudat. Ceva nu îți place la el. Na, pe ăla ți-l vor recomanda. Prin urmare, mi-am propus să vă expun niște lucruri care să vă ajute în alegerea voastră. Desigur, prioritățile voastre vor fi altele, dar sunt niște lucruri pe care e bine să le parcurgi.

Dimensiune 

Asta e aia în inchi, gen 15”, 17”, 11” etc. E important să-ți dai seama cam cât de mare vrei să fie. Evident pentru grafică și aplicații care te țin cu ochii în el ore bune/zi, ar trebui să fie 15” sau 17”. Desigur, e greu să plimbi după tine unul așa mare, iar dacă nu ai aplicații CAD, nu ai nevoie de multe ferestre deschise sau nu stai toată ziua în fața lui, poți merge spre 13”. 11” e ceva ultraportabil și are dezavantajele aferente.

Placa video dedicată

Asta e ceva ce trebuie să batem în cuie încă de la început. Sunt oameni care nu acceptă calculator fără așa ceva, chiar dacă nu înțeleg ce și cum. Unii au nevoie de ea, alții sunt obișnuiți să o aibă, în timp ce un alt grup pur și simplu o vrea, indiferent de motivele raționale. Pentru oamenii normali, placa video dedicată ajută la jocuri, aplicații grafice (de exemplu modelări, animații, corpuri 3D în general) și uneori la editări video. În ciuda aparențelor, nu oriunde ai culori și imagini ai nevoie de ea. E bine să vezi dacă programele pe care le folosești au nevoie de așa ceva. Dacă nu, noile plăci integrate de la Intel sunt suficiente pentru filme și elemente comune de grafică. În concluzie, da sau ba – e o decizie care bifurcă calea de acum înainte.

Construcție și ergonomie

E subțire, ușor? compact? e din plastic, e din aluminiu? Nu ești superficial dacă te interesează aspectul ăsta. Tot aici intră porturile (ex. HDMI, unitate optică), calitatea ecranului, tastatura luminată, tastatura, mobilitatea, bateria. Aici ține de preferințe, de ce anume îți place și de ce anume ți se pare comod.

De exemplu eu prefer carcasele deschise la culoare, cu puține porturi (dacă se poate fără unitate optică), display-ul de calitate și tastatura luminată. Nu tot timpul sunt într-o lumină ambientală puternică, iar tastatura neagră pe fond închis înseamnă pentru mine o experiență incomodă. Din nou, dacă aceste lucruri contează mult pentru tine, aria de modele se va restrânge.

Cerințe de sistem

Asta ține de programele pe care vrei să le folosești. Unii au nevoie de ceva anume, alții se descurcă cu ce pot. Pentru mine e important Microsoft Office, anumite programe CAD și editarea foto. E clar, asta nu înseamnă că am nevoie de un avion, dar alții poate au nevoie de Studio Max, Inventor, randări sau alte lucruri de genul. În cazul în care ești ca mine, caută o configurație de mijloc: un i5, măcar 8GB memorie RAM și o placă video integrată de măcar 1 GB.

SSD

Adică solid state drive sau flash storage în loc de hard disk clasic. Da. Trebuie să ai SSD. Fie cauți un laptop care are așa ceva (măcar 128 GB) sau unul căruia îi vei putea pune tu. De notat faptul că riști să pierzi licența sistemului de operare schimbând pur și simplu hard disk-ul – deci atenție aici.

Buget

Am lăsat bugetul la urmă pentru că, fie vrei un laptop care ți se potrivește, și astfel ai trecut de cele mai ieftine de pe piață, fie ai un buget strâmt și nu stai să te gândești la tastatură luminată. Practic, ordinea pe care am ales-o eu poate fi alta în cazul tău. Eu m-am gândit că mai întâi e bine să-ți dai seama de ceea ce cauți, iar apoi te uiți pe piață la cât costă. Dacă bugetul e mai mic, poți reduce din cerințe, poți aștepta reduceri sau pur și simplu poți aștepta până bugetul e mai rotund. Mai bine cumperi atunci când poți, decât să alegi un obiect cu care nu îți vei putea face treaba.

Rotund, un laptop care să bifeze majoritatea punctelor de mai sus pleacă de la 3500 lei și poate ajunge până pe la 7000 lei.

Alte recomandări

Nu alerga după cifre. Degeaba are nu știu ce procesor, 7 kg de memorie și placă video FGTX Lamborghini. Dacă ai nevoie de ceva puternic, gândește-te la desktop. Dacă totuși trebuie să te plimbi cu chestia asta puternică, cred că ocolești criteriile lui dam ăsta și treci de ăia 7000 lei și îți iei ceva serios. Un laptop popular care costă mai mult decât unul cu mai multe sub capotă nu e popular degeaba – de exemplu MacBook Air de la Apple.

Nici un laptop nu ține 20 de ani și nu le va face pe toate. Ori ești cu Inventor, ori cu Office și elemente comune de grafică. Nu trebuie ca laptopul să-ți fie bun și dacă ești student, și dacă te angajezi în aeronautică pentru a face modelări numerice. Nu e Apple mai bun ca Dell și nici HP mai prost ca Sony. Există tot felul de abordări și configurații, dintre care unele ți se potrivesc, altele nu – ține de alegeri, buget și compromisuri. Un MacBook Pro nu e prea scump el așa de felul lui, ci e mai scump pentru că îți oferă anumite lucruri. Aceste lucruri, pentru tine, pot să nu constituie un avantaj notabil.

În încheiere, ca regulă de bun simț, 2 laptopuri asemănătoare din toate punctele de vedere au prețuri asemănătoare. Dacă ai ales 2 variante, dintre care unul costă 2000 lei iar celălalt 4500 lei, ceva îți scapă. Mă rog, multe îți scapă.

Advertisements

2 comments

  1. La mine se porneste asa:

    – display 17″ OBLIGATORIU. Fac web design si-mi place sa fie o idee mai lat. Nu folosesc desktop (e cam greu de carat pe avion), asa ca laptop mare sa fie.

    – ca ‘stats’ iau in general ceva aprox. bine dotat. Nu alerg dupa cel mai tare din parcare, dar, pentru ca in general incerc sa tin un laptop mai mult de 6 luni, e bine sa fie si dotat cat sa nu plang peste un an. Primul laptop m-a tinut 6 ani, al doilea a crapat dupa 2 (desi tata-miu inca il foloseste pentru ascultat muzica si vizionat un youtube), asta de acum a implinit 2 ani (si sper sa fie longeviv ca primul, nu ca al doilea :))

    – firma .. evit Acer (mi-a crapat unu micu’ la 8 luni de la cumparare, nu prea mai am incredere in firma in cauza). Incerc sa evit si HP (al doilea laptop HP este). Am avut la inceput un Fujitsu Siemens, asta de acum e Lenovo. As merge si pe Dell, cuget ca-i OK (poate urmatoru’). NU vreau sa aud de Vaio, Apple si povesti din astea, nu ma intereseaza cum arata laptopul, trebuie sa faca bani.

    – dimensiuni – tinand cont ca imi trebuie mare, e si greu, dar asta este. Iar, ca si la faza cu aspectul, nu prea ma intereseaza. Lenovo-ul actual e destul de frumusel, HP-ul anterior era la fel de urat ca mine peste 60 de ani.

    – buget – asta e o faza dureroasa .. in Romania nu am iesit sub o mie de euro cu ce-mi trebuie mie, HP-ul l-am luat cu 570 de dolari. Daca as avea buget pentru asta (si chef sa stau o luna si ceva pana vine pe vapor), as putea comanda unul de rezerva (si probabil ar fi mai istet, decat sa scot banul imediat ce crapa scula de lucru). La faza cu garantia – daca il aduc de dincolo e cam greu cu garantia, dar sincer nu stiu nici la noi cat de mult ma pot baza pe ea. Lenovo-ul are niste bad-uri pe HDD inca de cand l-am cumparat. Nu m-am dus cu el la service, ca nu-mi permiteam sa pierd inca vreo cateva zile amboulea. Probabil, daca il ia mama gaia, cumpar unul nou si asta este (HDD adica, in prima faza, ca e mai ieftin decat laptopul intreg).

    PS: bun ghidul si util.

  2. eu am tinut de 3 factori: greutate, RAM, pret. Primul m-a tinut 7 ani, inca merge dar nu mai pot instala prea multe soft-ware pe el ca noile versiuni merg f. greu pe 2gb ram…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s