Un pas mic pentru blogări, un salt mare pentru brendul pișcotăresc

Ei bine dragi colegi, în timp ce dam ăsta stătea liniștit la un whiskey, în Sibiustadt, publica texte de-alea cu 1, 2, 3 și scria tâmpenii pe șervețele, de Halloween, blogosfera timișeană a avut un meci mare. Meciul s-a desfășurat pe terenul celor de la Sabres, contând pentru etapa a 9-a a Ligii Campionilor Pișcotari, între o puternică echipă a blogărilor și peștii prăjiți de la Sabres. După cum era de așteptat, atmosfera a fost incendiară, dar de o sportivitate exemplară. Vă voi prezenta, pe scurt, primul 11 al blogărilor, așezarea în teren a acestora o puteți vedea în imaginea de mai jos.

În poartă, pe postul de portar-înaintaș, Nebuloasa (căreia i-a revenit banderola de căpitan, fiind cel mai experimentat blogăr al oaspeților). În continuare, o linie de fund formată din patru blogări, pe benzi Sotz (cunoscut drept Iubi) și Roxana Cioban, iar în centru Cristina_TM și Tonomata cu scufiță, linie de fund ce avea atât scopul de a bloca orice atac al peștilor prăjiți cât și susținerea ofensivei prin tehnicitatea fundașilor de pe benzi. La mijloc, o combinație perfectă între tehnicitate, fantezie și experiență, cu Oana Kovacs pe partea stângă, Alexandra Palconi pe dreapta, iar în centru Dojo și Anca responsabile de recuperări și pase filtrante spre atacanți. Doi atacanți în această seară pentru echipa blogărilor, atac format din cuplul Ovidiu Sîrb – Corina Sîrb, un duo energic și entuziast.

4-4-2

Meciul a găsit tânăra echipă a blogărilor în atac, aceștia făcând pressing la fiecare farfurie cu pește prăjit. Oana Kovacs a avut libertate de mișcare, putând astfel să dribleze diversele soiuri de carne de pește, în timp ce Nebuloasa a închis poarta, contribuind astfel la victoria cu scorul de 10-0 a blogărilor. S-au mai evidențiat tinerii atacanți, cuplu la propriu de altfel, precum și Anca și Dojo care au ținut strâns mijlocul terenului cu expresii evazive. Destul de șterși cei doi fundași laterali, Roxana și Sotz, precum și extrema dreaptă Alexandra, care nu a avut vreo fază de poartă și nici nu a excelat în acuratețea centrărilor. Tonomata și Cristina, blogărițe cu experiență, și-au făcut ca de obicei treaba, blocând orice atac al fructelor de mare încă din faza incipientă. Întreaga echipă de învingători a fost aplaudată de gazde la finalul meciului, fiind apreciate eforturile acestora și entuziasmul cu care au pișcotărit întreaga seară.

În continuare, câteva citate din declarațiile acestora de după meci:

”Eu am mancat aseara (gustat, mai bine zis) peste spada, caracatita, sepie, creveti, ton, somon si dorada. Mi-am dat seama ca aversiunea mea fata de peste (pe care am simtit-o pana nu demult) era data de faptul ca nu avusesem experiente gourmet, adica n-am mancat niciodata pestele pentru gust, ci pur si simplu pentru ca mi se punea in farfurie si mi se spunea ca aia e mancarea. A manca peste e o experienta care poate fi apreciata doar daca reusesti sa ajungi, cumva, la locul potrivit si il gasesti gatit cu grija si migala. Pentru mine, aseara, Sabres a fost acest fel de experienta.”Nebuloasa.

”Am fost chemați acolo fără pretenții și eu una NU puteam să refuz așa ceva pentru că: 1. îmi place să mănânc, 2. ador peștele și fructele de mare, 3. nu refuz să încerc noutăți când e vorba de mâncare și 4. cred că de minim 2 ani planificam o vizită la faimosul Sabres, dar nu a fost să fie.”Oana Kovacs

”Așadar, până să mănânc prima dată scoici, melci și alte moluște a trebuit să mă lupt cu mine, să-mmi depășesc zona de confort. La fel, până să mănânc prima dată carpaccio de somon au dus unii muncă de convingere până le-au ieșit peri albi.Însă m-am obișnuit cu tot felul de excentricități și, după ce mi-am scos din cap că eu nu mănânc alimente ciudate, viața mi-a fost invadată de o multitudine de arome. De la fructe de mare, la salată de alge, de la rețete tailandeze la aperitive noedice, am încercat de toate. Majoritatea mi-au plăcut.”Cristina

”Acuma… nu știu dacă eu mi-am exprimat vreodată pe blog aversiunea pentru pește și alte câteva înotătoare. Am căutat special cuvântul pe dexonline să fiu sigură că ăsta vreau să-l folosesc. Da, față de pește aveam un sentiment de aversiune.  Și vă rog să observați timpul trecut al verbului pentru că Sabres a reușit să-mi demonstreze contrariul. Când am primit invitația lor, am acceptat mai mult pentru a-i face o surpriză Sotzului îndrăgostit de toate vietățile acvatice pe care le poate mânca și pentru a-i închide totodată gura că demult tot încerca să mă ducă acolo.”Tonomata

”Am gustat calamari, creveți, pește spadă, caracatiță, ton, somon și alte delicatese care îți schimbă percepția asupra cum trebuie să fie peștele gătit de fapt; totul într-o atmosferă fermecătoare cu un decor plin de stil, o muzică relaxantă și o companie foarte plăcută.”Roxana

Acum, lăsând gluma de o parte, aveți aici definiția pișcotarilor. Nu, nu mai e șamponul primit în texte, nu sunt 50 lei primiți pentru articolul la cozonac, nu comunică brendul, nu e o oportunitate de PR, ci doar mațul plin + articole crunt de slabe. Ei sunt copii buni, dar, pare-se, pișcotari până în măduva oaselor. De altfel, Oana recunoaște: mațul plin, altceva n-a contat. Ce nu pot eu înțelege, e faptul că nici măcar unul dintre cei menționați n-a reușit un articol de bun simț, adică să scrie ce ai povesti în mod normal cuiva, după ce ai fost la un restaurant nou. Niște prețuri (piept de pui la grătar, cașcaval pane, cât îi berea și cola), niște lucruri legate de originea cărnii – de, restaurant cu pești în mijloc de Timișoara.. – combinații cu băuturi – orice restaurant cu pretenții trebuia să le explice ăstora una alta despre vinuri – dar nu, nimic. Culmea, pare că au scris toți același articol – le-am citit pe toate, nu voiam să-i critic aiurea. Nici unul, mă, nici unul n-a avut pic de imaginație să scrie ceva cât de cât.

Normal, unii nu mâncau pește dar hei, copt așa ca acolo ar mânca acum zi de zi. Alții mâncau pește din fașă, dar habar n-au de nimic – prăjit să fie. Ce mă, cine are timp de finețuri și specialități. Deducem din prostiile lor că vai ce bun e păstrăvul, deși ei nu știau – oamenii normali la cap știu că păstrăvul e ca ala americani ”tastes like chicken”, adică tuturor ne place – somonul iarăși e fain (la fel ca și cu păstrăvul, mănâncă de-ăsta și vegetarienii) și multe altele. A, desertul ăla din borcan fu, cum să spun, maică, FENOMENAL! Pe lângă că era în borcan, lucru care e deja foarte tare, mai era și dulce, gen, ca un desert. How cool is that, ă?

Dar stați că nu e tot. Nu-mi dau seama cine [blogării sau PR-ul (PR-ul restaurantului, zic)] a gândit și unul dintre cele mai cretine concursuri pe care le-am văzut în blogosferă: cum că dacă restaurantul are două saloane, Mic și Mare (creativ, nu?), hai să zică cititorii nește nume dă salon și le dăm și lor pește. Bineînțeles că creativii lor cititori au răspuns în același ton: 2-3 răspunsuri și alea mai uscate decât păstrăvul din farfurie. Apropo, dam ăsta ține să vă felicite pe voi, Sabres, pentru creativitatea de a-i alege p-ăștia să pișcotărească.

Acum, pe final, vă propun să apreciem acest grup de pișcotari care, la unison (deși Oana n-a dat link tuturor, rușinică, Oana!) pot depăși orice așteptare pișcotosferică. Toți pentru unul, fiecare pentru stomacul lui. Singurul motiv pentru care vă scriu aceste rânduri e consternarea care m-a cuprins citindu-le articolele. Sincer să fiu, nu mă așteptam să scrie toți atât de prost. Inițial am trecut pe la Nebuloasa și mi-am văzut de treabă. Am ajuns și la Dojo – sec și evaziv, am căutat la Tonomata – și ea era cu peștele, previzibil. Dar astelalte fete? Anca? la fel? Cică ei n-au făcut RECENZII. Auzi tu, cititor nepișcotar, recenzii! Adică descrii în 2-3 cuvinte un restaurant și ai făcut recenzie? ai luat restaurantul în teste? Puteați să plătiți peștele prăjit și tot grav era, măi copii!

L-ați dezamăgit pe dam ăsta. Sincer. Dacă de la mușchetărițele Cristina, Nebuloasa și Tonomata mă așteptam, restul ați reușit să-l întristați pe dam. Urât din partea voastră.

P.S. dunia, fii și tu atentă aici că e cu bisnis, promovare, social media, astea. Știu că tu n-ai face așa ceva. Cred cu convingere.

Advertisements

22 comments

  1. Acuma m-am umplut de rusine ca n-am dat link tuturor. 🙂
    Ma duc la colt pana la urmatorul piscot.
    Draguta postarea, imi pare rau ca nu mi-ai dat si mie un raspuns la ultima intrebare pusa la postarea mea despre iesirea asta la restaurant.Ca pe postare am vazut ca mi-ai facut analiza.

    1. Care întrebare? Dacă ai folosit greșit cuvântul? Păi tot tu ai și răspuns. Dacă e vorba de standard pentru a nu fi pișcotar, da, există, dar cum nu vrei să te încadrezi în norme…

  2. Da, da, aia cu standardul pentru a fi piscotar.
    Acuma am si eu o curiozitate: daca scrie cineva gratis despre un “brend” nu e bine. Daca scrie pe un sampon, nu e bine. Pe 50 de lei nu e bine, pe 200 de euro nici atata. Vreau sa stiu cum considera Dam ca e bine sa scrie un blogger despre un brand.

    1. Trebuie să scrii cu interes, documentare (în 90% din cazuri e necesar) și responsabilitate. Nu cred că se dărâmă lumea că te face dam ăsta pișcotar, dar asta e pedeapsa pentru superficialitate. Asta e, nu vă obligă nimeni să fiți blogări profesioniști/semiprofesioniști. Observi că la poveștile cu Avon nu m-am băgat.

      Legat de brend, să știi că treaba cu băuturile e un mare minus. Pentru mine e un mare semn de întrebare că ați primit un platou în care ați sărit toți și atât.

  3. Iuuu, mai bifez un milestone. 🙂 Până acu’ nu ai scris de mine și nu înțelegeam. Ori îs eu, blogger de calitate în ochii tăi și n-am dat-o de gard cu nimic, ori sunt atât de neimportantă încât nu arunci un ochi prin ograda mea niciodată. 🙂 M-am liniștit.

    În altă ordine de idei, dacă nu vii cu mine cum te-am invitat, oricum pozez meniul și ți-l trimit. :p

    1. Era să te menționez, dar ai scăpat, din lipsă de probe 🙂 Acuma ai și tu răbdare, că blogărițele cu experiență sunt unse cu toate proiectele. Mai câștigi tu experiență cu timpul, că văd că ai luat-o serios pe bisnis în ultima vreme.

  4. C-am luat-o serios n-aș zice. Oricum, mă supăr numai dacă te legi de teatru sau de PLAI. Că acolo fac „muncă” voluntară și fac pentru că-mi place. 🙂

    1. Nu e muncă voluntară și plăcut – asta în termeni tehnici se numește ”scriu din pasiune”. Atenție, ”scrisul din pasiune” nu e bun pentru bisnis, ci doar pentru brandul personal. Zic să fim atenți la aceste terminologii blogosferice, că altfel riscăm să fim oameni coerenți.

  5. In mod normal, opinia ta nu conteaza, deoarece iti ascunzi identitatea. Din spatele unui monitor si al unui nickname poate oricine lansa atacuri mizerabile la adresa altora. 😉

    1. În mod normal, orice opinie bazată pe niște argumente contează. Adevărat sau fals, contează. Nu ascund nimic și nu lansez atacuri mizerabile la adresa altora. În același mod normal, contează datele personale atunci când vrei să oficializezi ceva, de exemplu o reclamație. Doar n-o să se implice organe ale statului pentru că zice unu’ dam. În rest, cu astfel de idei și incapacitatea de a emite o părere pertinentă, mă tem că ceea ce spui tu nu contează. A, sau era aia cu ”contează pentru cei apropiați”?!

  6. Măi Dam, dar am avut articol plătit pe blog, am fost la un concert ca blogger, Tomata fiind aceea care mi-a dat biletul ei, iar sâmbătă am mers la teatru ca blogger. Am și eu activități ca blogger, știi bine.
    Iar despre Sabres, întâmplător cunosc restaurantul, am mâncat acolo. Mâncarea îmi place, dar servirea absolut deloc, chiar voiam să scriu despre personalul de acolo când au apărut fetele cu textele despre Sabres.

    1. Nu scrie de-astea că nu te mai cheamă la blogmeet. Oricum, dacă totuși scrii, o să apară câte una să spună că na, poate tu ai avut ghinion, că la ei fu tare fain 🙂

  7. Sigur nu a fost ghinion, pot să redau replicile celui care ne-a servit, și știu foarte bine cum se vorbește cu clienții, tata a fost ospătar-bucătar.

    1. Aia nu știu, dar eu am citit articolele fetelor și totul a fost bine. Bine, era culmea să nu fie, că atunci nu mai apăreau pe bloguri.

      Chestia asta cu servirea mi se pare că se rezolvă prin supraveghere. Când se plimbă șeful prin magazin și discută cu clienții parcă nu îți vine să faci o românească. De exemplu, Da Toni era un exemplu din punctul ăsta de vedere. Acum na, există restaurante mari și restaurante mici – fără să conteze suprafața. Sabres ăsta pare unul mic, dar era interesant de văzut un punct de vedere mai amplu, nu bucuria că le-au pus ăia 7 soiuri de pește într-o singură strachină. Oricum, cât de tare e să mănânci somon la aperitiv și felul principal?

  8. Dam, Dam, Dam, îți spusei că sunt fată de ospătar-bucătar, de ce îmi greșești?! Aperitiv? Aș vrea să te corectezi singur.
    La Sabres sunt suficient de supravegheați, din câte am văzut eu, dar cred că se ține foarte mult seama de statut.
    Noi eram o masă de trei fete, nici una care să para că ar face o observație, nici măcar atunci când opătarul salută cu ”ceau.”
    Iar la replica aceluiași ospătar care întreabă clientul dintr-o poziție ușor întors spre masă: ”dar dumneavoastră ați înțeles ce v-am explicat eu?” crezi că e vorba de ghinion?
    Doamna casei s-a tot plimbat pe acolo, dar nu cred că asta a contat prea mult pentru domnul ospătar, care ar fi și cel mai vechi angajat al restaurantului.

    1. E bine aperitiv, că aici orbim argotic. Nu ai citit că blogării abia acum au dat de păstrăv? Ce, era să-i zic antreu? Mă gândeam chiar la ”în prima fază”.

      Din păcate servirea e proastă în multe locuri și cam asta. Poți să-i reclami, să le bați obrazul și dacă iau ei vreo măsură, bine, dacă nu, la fel de bine. Ziceam ghinion așa, blogosferic vorbind. Tu nu-i vezi cum tac toți mâlc? La ei a fost bine, au mâncat și i-a servit ăla bine. Vrei să-ți spună altceva?! Vorba aia, supără brandu’. Bine, toată situația e tipic blogosferică: ăia i-au chemat să-i îndoape, ăștia s-au dus și s-au îndopat. Acuma ce era să facă, să scoată în evidență hibele ălora? Și așa ajungem la ce am tot zis eu: o politețe falsă care nu ajută pe nimeni.

  9. Ca joc de cuvinte (dincolo de subiectul cu peştele).exista localitatea Pişcolt (nu pişcot) între Valea lui Mihai şi Carei.Mă amuză cuvântul “pişcotar”.

  10. Ca simplu observator:
    – s-ar putea spune, cu doua soț-exceptii, ca dam a dat iama in blogarite
    – s-ar mai putea spune ca de o reclama mai buna nici ca puteau avea parte articolele-reclama (mai aveam putin si dadeam click pe link-uri… )

    Ca cititor al episoadelor 1-3 si ca nostalgic al mersului cu trenul, astept episodul 4.

    1. Acuma ce să fac dacă blogărițele domină vestul? Brandul personal nu minte, să știi. La fac și eu reclamă, că dam ăsta e altruist și bun la suflet.

      O să vină și 4, dar probabil se va coborî din tren 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s