Cugetări blogosferice

În așteptarea unei ședințe și în perspectiva unei zile normale de lucru de 10 ore, dam ăsta s-a gândit să trântească un articol. Cred că știm cu toții cum a evoluat blogosfera, cum se cerne, cum se nu știu mai ce. Așa zisul online românesc a ajuns la maturitate, lucru care face ca rațiunea să se evapore atunci când vine vorba de dezbateri publice (atacuri între ei, adică). Cugetările din articol au condus la câteva idei simple:

  • Studii în social media – Păi nu prea ai cum să ai, că nu există școli. Dar există cursuri ținute de oameni care au învățat orbește câte ceva, ceva care este considerat de bun simț. Dacă bunul simț e baza, ajungem la punctul următor:
  • Studii în general – N-ar fi ele obligatorii, dar cică ar cam trebui să le ai. Vorba aia, un liceu, o facultate, astea. Lipsa lor conduce la scandaluri de 2 lei și articole la plezneală. Studiile îți oferă în general dreptul de a profesa o meserie, sau atestă că ai învățat ceva, că ai dezvoltat niște competențe. Studiile nu te fac bun sau rău, priceput sau nu, potrivit sau nu pentru un post. Deși pare simplu, ai noștri onlineri nu înțeleg asta. Ideea e că, oricare ar fi studiile, tu poți învăța să faci ceva, fapt care conduce la specializare:
  • Specialiști – Având în vedere că nu există o entitate care să stabilească cine și cum devine specialist, e la liber. Singurul factor care delimitează acest lucru pare să fie, din nou, bunul simț. Ca urmare a libertății, avem specialiști și falși specialiști. Oricum ar fi, amalgamul ăsta duce spre:
  • Profesioniști – Pișcotărește vorbind, ”ambassadorship-ul” (ca să o citez cretinește pe Elena ”Proiect”) este o variantă demnă de luat în calcul. În cazul de față am ajuns la un articol scris cu picioarele, care pocește în mod crunt noțiunea de brand ambassador. Tânărul autor, Ciprian Stoian, se mi întreabă dacă o susținere plătită a unei mărci nu cumva face ca blogul în cauză să nu mai fie ”o sursă credibilă și obiectivă de informare” – stupid, pentru că majoritatea blogurilor fruntașe nici n-au fost așa ceva. Un site care informează trebuie să arate și să fie scris complet altfel.
  • Urmări – Cele enumerate sunt ba ignorate, ba folosite ca argument în înfloritoarea noastră blogosferă și provoacă scandaluri în funcție de interese. După cum spune și legea a doua a fizicii clasice, orice acțiune conduce la o reacțiune – adică justificări.

Ca o concluzie, aceste lucuri cu iz de media promovate în blogosferă sunt de fapt firimituri ale domeniului media și ramurile sale și cer anumite aptitudini. Aceste aptitudini sunt multe și variate, depind de multe alte aptitudini și oportunități și nu conduc în mod direct la nimic. Totul e de fapt o ciorba în care intră oricine și o scoate la capăt cine poate, dând din coate. Oricât de mare ar fi nepricepera unora ca mine, lipsa argumentelor sau a principiilor clare lasă orice urmă de profesionalism într-o ceață densă, oricare ar fi domeniul de activitate tangent.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s