Blogăr, la sfârșit de 2012

A venit toamna, cad frunzele, lumea devine visătoare, conferințe blogosferice se țin la tot pasul. Conferințele diverse, toate bine organizate, toate abordează problema blogging-ului. E oarecum deranjant că s-a ajuns la condiția de blogăr, condiție bazată pe un raționament complicat, construit practic pe nimic.

De fapt un blogger e un om care are blog. Așa cum unui om care conduce o mașină, asta fiind principala sa activitate, ești tentat să-i spui șofer. Simplu până aici. Ei, de la blog până la idei cretine precum ”ambasador de brand”, ”brand personal” sau blogăr acreditat e cale lungă. Se pare că problemele au apărut când, la aceste conferințe, au început să vorbească despre succesul blogărului în general. E oarecum ciudat, pentru că acest succes o noțiune relativ abstractă și nu există o unitate clară de măsură.

Există diverse studii prin care se vrea a se demonstra impactul blogurilor atât în societatea românească cât și în mediul afacerilor. De exemplu, cică ar fi vreo 4 milioane de cititori de bloguri în România. Nu cred, pentru că asta asta presupune că 1 din 5 oameni citește bloguri, lucru care, statistic vorbind, este fals. E simplu, în jurul meu, la birou de exemplu, am 100 de oameni. Printre acești 100 nu se numără 20 care să citească bloguri. Sau. Există aproximativ 65 de mii de bloguri, dar ”relevante” sunt vreo 200. Alte studii legate de acestea 200 s-au făcut pe eșantioane restrânse, adică 2-300 de oameni, respondenții fiind cititorii acelor bloguri. Așa ajungem la influența blogurilor în mediul afacerilor. Care mediu al afacerilor reprezintă de fapt o parte din piața vânzărilor unde, cum e și normal, promovarea e mai agresivă. S-a vorbit de bugete alocate blogurilor, bugete care până la urmă sunt mici. Brutal spus, blogurile sunt o platformă ieftină pentru publicitate. Acele studii fără baze statistice încearcă să crească artificial aparentul efect al blogurilor asupra pieței pentru a crește în timp acele bugete.

Hai să revenim la ceea ce înseamnă blogger. Om cu blog. Se pare că cineva s-a autosesizat și încearcă să definească noțiunea. După cum era de așteptat, logica și argumentele logice sunt ocolite.

”Pentru persoana care scrie pe blog, cred că blogul este un bun prilej de virtuozitate. Prin definiție, o virtute se dobândește prin practică. Prin blog, persoana care scrie (și anume bloggerul) practică în mod repetat și perseverent scrisul pentru a dobândi virtutea scrierii meșteșugite. De aici și inevitabila diferență în scriitură între bloggerii care scriu de 5 ani și cei care scriu de un an.”

Un blog e un site, un loc unde împărtășești ceva. De fapt nu e nici o scriere meșteșugită. Unii scriu de 10 ani, la fel de prost ca în prima zi. Articolele fade rămân la fel și după 5 ani. Adică un Manafu care scrie de 5 ani scrie mai bine decât un scriitor care și-a făcut blog ieri? Hai să avem pardon.

”Prin urmare, bloggerul este, la fel precum scriitorul, o persoană ce caută fericirea scriind.

Adică un blogăr nu poate ajunge acasă și să scrie ceva, o experiență doar de dragul de a o împărtăși? Nu poate pune 3 poze cu el pe schiuri doar așa? Nu poate scrie ce mâncare a făcut cu o zi înainte? Ce fericire să caute?!

”Mulți vor spune că sunt prea boem, că bloggerii participă la tot felul de evenimente, că sunt ”pșcotari” și alte asemenea inepții. Participarea la astfel de evenimente este mereu o circumstanță pentru a ajunge să scrii ceva.”

Dacă nu participă la lansarea unei beri nu au subiecte? Adică textele care merită citite au 100 de cuvinte dintre care 40 dedicate sponsorilor? Asta e inspirația? Uneori nu iese prea bine asta cu descărcarea sufletului, pentru că descărcarea asta nu ține loc de documentare.

”Nedorind să bănuim oamenii de comunicare de un mercantilism excesiv, cred totuși că între bloggeri și oamenii de comunicare trebuie redescoperită și cultivată o relație de umanitate.”

Bine bine, dar textele, textele care alcătuiesc de fapt blogul, ele unde sunt? Să cultive fiecare ce vrea, un text care exprimă ceva e repede preluat și distribuit, nu aruncat de prieteni pe cât mai multe bloguri. Mult, mult, (să-mi fie scuzată expresia) bullshit.

Cum spuneam și aici, nu e de condamnat că unii merg la filme pe gratis, merg la Sibiu pe banii sponsorilor, se spală pe cap în mod sponsorizat sau conduc mașini ”primite în teste”. Problema e că facem din asta un etalon, că împingem noțiunea de blog spre publicitate și atât. Ajungem și la ”proiectele” blogosferice. Nu poți organiza o strângere de fonduri fără să fii blogăr? Ce legătură are blogul tău pe care scrii despre pastă de dinți, mașini, cozonaci și concerte cu strângerea de fonduri? Ai reușit să te implici într-o acțiune caritabilă? foarte bine. Ai scris pe blog despre? la fel de bine. Ai realizat ceva în materie de mediu online? nu. Nu ai făcut nimic în acest vast www doar scriind pe un blog. Atunci când ai făcut o platformă, atunci când ai creat sau schimbat ceva, atunci când ai adus ceva nou, atunci când lumea și-a ușurat munca folosind ce ai creat tu – atunci ai realizat ceva.

În concluzie, de ce nu poate fi un blog bun sau rău? popular sau nepopular? Poate fi plin de reclame, poate fi plin de evenimentele de care proprietarul este interesat, poate fi o sursă de venit dar nu, un blog bun nu înseamnă ăla invitat la nu știu care fabrică. E trist că blogurile despre care se spune că sunt influente oferă cel mai puțin. Aceste bloguri nu mai sunt bloguri personale, ci au devenit n mijloc prin care proprietarii lor se implică în domeniul media cât mai mult. Atât.

Advertisements

7 comments

  1. Când părăsesc instituțiile, nici nu au unde se duce. Fără familie, fără o rețea de prieteni, de cunoștințe – le e aproape imposibil să se descurce. Pentru un tânăr obișnuit, părinții, familia, prietenii sunt sprijin și resurse atunci când încearcă să-și pună viața pe picioare. Mulți dintre noi, am avut noroc cu părinții, cu bunicii, cu cei din cercul nostru, care ne-au oferit ajutor atunci când am avut nevoie.

  2. Sa stii ca eu scriu altfel ca acum 5 ani. Nu stiu daca mai bine, dar oricum altfel. Mi s-a spus acest lucru foarte des in ultimul timp.
    Concret, azi scriu cu mai mult firesc ca in 2007.

    1. Și eu am fotografii mai bune ca în 2007. Atunci când exersezi ceva e normal să îți îmbunătățești abilitățile, dar nu e un lucru general. Atunci când scrii un articol manafian (fiind de pe MacBook nu te deranjezi să scrii cu diacritice că de, soarta) aia nu e îmbunătățire. Eu nu cred că scriu mai bine decât în 2007 pentru că nu am făcut un obiectiv din asta.

  3. In cazul meu nu e vorba de exercitiu, desi nu ii neg utilitatea si puterea. Ma refer la o relaxare si la un firesc pe care l-a inceputuri nu le-am avut. Mi-a fost intotdeauna teama de public, de parerea lui si ma ingrozeam sa dau spre citire profesorilor texte de ale mele, caci de scris, scriu de cand ma stiu.
    Daca imi lua cineva speranta criticandu-ma? Dupa 5 ani de blog m-am relaxat si m-am acceptat in scris. Scriu cum scriu, dar imi place, ma face fericita.

  4. Pentru ei e o sursa de venit, le usureaza traiul, le permite vacante. Nu e nimic rau in asta, nu cred ca unul dintre acestia au pretentii ca ar avea vreun talent literar.

    1. Sunt de acord că e o sursă de venit și că e bine că le permit vacanțe. DAR. Ei nu sunt un etalon, nu înseamnă că asta trebuie să ajungă un blog și nici nu înseamnă că a crește înseamnă să fii invitat sponsorizat la o fabrică de iaurturi. Mai mult, nu înseamnă că acest comportament e reprezentativ pentru o blogosferă, din care ei reprezintă 1%.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s