Blogărul, omul perfect

Sătul de atâta negativism pe lumea asta (onlaineristică, desigur), dam ăsta intră în sfera pozitivismului. Blogăr în stânga și în drapta, unii îi adulează, alții îi înjură, iar dam ăsta îi heituiește. Ei bine, hai să le analizăm trăsăturile de caracter, așa ca la școală, și să vedem că ei de fapt sunt o copie mai neșlefuită a perfecțiunii, mai ales din punct de vedere profesional. Deci și prin urmare, blogărul* este:

 

Creativ. Blogărul este atât de creativ încât creația în sine se simte amenințată. De exemplu, Raluxa e atât de creativă încât reușește să meargă la filme și concerte pe gratis. Robert Katai se folosește de creativitate pentru a transforma orice idee într-un nimic, folosind ca instrument social media și cunoștințe precare de limba și literatura română.

Freelancer. Da, blogărul este freelancer. Asta înseamnă că muncește mult, e organizat (lucru contestat de unii netrebnici) și, mai important, nu se supune unui șef. De ce e asta important, întrebați? păi pentru că el are astfel coloană vertebrală și e liber ca pasărea cerului, mai ales în gândire. Asta conduce evident la dezvoltarea trăsăturii anterioare.

Plin de pasiune. Nebuloasa poate scrie teatral despre evenimente, demonstrând că pasiunea învinge pișcotul. Da, știu, n-o crede nimeni p-asta, dar cică așa e.

Trendy. Asta sigur știați, dar zic să menționez și eu.

Comunicator. Ei bine, blogărul te poate comunica, vorba aia, over the table și te poate comunica under the table. E atât de comunicator încât comunicarea însăși se transformă în prezența geniului blogosferic. Nu mă credeți? Căscați ochii aici și spuneți-mi că Elena ”Proiect” nu comunică la limita existenței blogosferice! Serios, dacă nu e așa, dam ăsta nu mai participă la evenimente!

Acreditat. Știu, acreditarea se referă la jurnaliști, dar nu contează. Ce, antreprenor nu înseamnă altceva decât se crede în blogosferă?! Asta înseamnă că blogărul înlocuiește cu succes jurnalistul.

Ambasador.

Sexy. Poate nu mă credeți, dar v-aș minți eu?! Știți unde ajung persoanele sexy din media, nu? În Playboy. Ca să vă convingeți, căutați-i pe acolo, că acolo trebuie să fie, sexy fiind.

Bun la toate. Se ocupă cu creme, șuruburi, mașini, papiote, filme, acțiuni caritabile, bonuri de masă și alte isprăvi.

Bisnismen.

Cult. Încă se caută dovezi <pending>

Activ în social media. Nimeni nu prea știe care e faza aici, dar ei se bat cu pumnii în piept, deci o fi de bine.

Într-un mare fel. Preponderent în București.

 

După cum puteți vedea, blogărul le are pe toate. Lumea e mult mai bună de când unii și-au zis blogări și participă activ la… ceva. Totul s-a schimbat în bine și întreaga media stă să moară, la picioarele puternicului blogăr. Ce e un dentist în ziua de azi fără promovarea Manafului? Ce sunt serviciile bancare fără Negrea? Ce sunt mașinile și producătorii lor fără Ciubotaru? C e e mediul 2.0 fără China-Birta? Credeai că a fi blogăr e o simplă profesie? Chiar atât de naiv poți fi?

Nu, nu, blogărul va revoluționa religia, omenirea i se va închina, iar programele spațiale vor ajunge cu greu până la nasul lui!

 

*Blogăr = om cu blog, dar profesionist. Adică împinge blogul întru umplerea mațului personal pe persoană fizică. Autorizată. (logic, că doar n-o fi dam ăsta)

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s