Să mai heituim și fotografic, zic

Am dat azi de un articol. Nu vreau să mă leg neapărat de cel care a scris articolul, dar atât atiudinea cu care a fost scris articolul, cât și argumentele aduse sunt greșite. Voi lua drept șablon enumerarea argumentelor pentru care, susține autorul articolului, n-ar trebui să-ți iei un DSLR:

 

1. Sunt tot mai multe ofertele cu mai multe obiective în kit (2, chiar 3 uneori). Acel aparat mai ieftin e de fapt bridge, adica ceva între compact și DSLR. Deși într-adevăr unele aparate au o optică bună, senzorul și procesorul nu o pot valorifica. Nu mă înțelegeți greșit, nu e un aparat slab, dar având în vedere că un bridge bun costă aproape cât un DSLR, îți pui anumite întrebări.

2. Deși treaba cu rezoluția e adevărată, sensibilitatea ISO contează. Mult. Pe modul auto, aparatul selectează automat sensibilitatea. Cu cât senzorul se comportă mai bine la valori ridicate, cu atât calitatea pozelor va fi mai bună.

3. Voi dezvolta ulterior.

4. Asta se poate întâmpla cu orice aparat. Plus problemele de la 3.

5. Așa e, e o problemă a amatorilor. Vei vrea să te asiguri că aparatul pe care l-ai cumpărat cu bani grei poate scoate rezultate bune.

6. Analog 5. Plus întrebarea: care e problema? Bonus: greșești la faza cu lentilele.

7. E o sumă 4+5+6.

 

Sunt de acord că multă lume se umple de aere după achiziționarea unui DSLR. În același timp, sunt alții care vor scoate aparatul, vor face o poză și îl vor băga înapoi. Unii fac poze cu telefonul, alții cu un aparat de 2000 de euro. Așa ajungem la punctul 3, unde spuneam că voi dezvolta. În timp, aparatele de tip DSLR și accesoriile aferente au devenit mai accesibile amatorilor. E normal să vrei să ai unul, e normal să te simți ca un cocoș odată ce ți-ai cumpărat unul. Aici intervine mentalitatea românească, mai exact a țăranului român: nu ai nevoie de aia, ca să faci ailaltă. Aceeași mentalitate se vede la telefoane mobile, calculatoare sau orice alt obiect electronic. De ce să-ți iei iPhone, dacă nu stai 24/7 pe facebook? Simplu: pentru că îți place și ți-l permiți. E plină lumea de iPhone-uri, pentru că sunt cool (da, știu, dar aici chiar se potrivește)! Pentru că toți își doresc unul. Care e problama? Ești snob pentru simplul fapt că îți place un obiect?

 

Am citit tot felul de forumuri de fotografie, unde comentau atât amatori, cât și profesioniști. Într-adevăr, nu era greu să-ți dai seama care din ce categorie face parte. Amatorii citeau recenzii, studiau setări și își dădeau cu părerea despre toate aparatele pe care nu le-au ținut măcar în mână. Totuși, nu am întâlnit încă atitudinea românească descrisă mai sus. Probabil că, gândind la rece, nu avem nevoie de aproape nici un așa zis gadget pentru a supraviețui; asta înseană că nu vom cumpăra pe viitor? Atunci când ăsta va fi mai ieftin, lumea îl va cumpăra, deși nu prea există vreun profesionist în țara asta care să aibă nevoie de el. De fapt sunt puțini pe lumea asta care să aibă nevoie de un echipament de genul.

 

Ca o notă, aparatul foto de tip DSLR nu mai e o unealtă dedicată profesioniștilor. Mai multe mărci de echipament foto dedică chiar mai multe clase de aparate amatorilor. Sunt curios de ce au unii nevoie de biciclete de 2000 de euro pentru a se plimba prin oraș. Și sunt curios de ce nu apar mai mulți moraliști care să îi tragă de urechi pe respectivii.

Advertisements

9 comments

  1. Deci după ce am scris un comentariu de juma’ de ora mi-a trebuit sa ma uit la camera aia Leica. In acelasi tab, normal. Probabil e mai bine asa 🙂

    Pe scurt, eu as zice ca in mare parte articolul are dreptate, doar atitudinea e putin gresita.
    1. Camerele bridge sunt apropiate ca pret cel mult de un kit DSLR ieftin. Mai pune un wide si un tele cat de cat accesibile si ai dublat pretul. Eu am un Fuji HS20EXR luat la juma’ de pret la black friday, e camera pe care pot sa o plimb cu mine tot timpul. Pentru camera de vacanta, poze de facebook sau sa inveti este ok.

    2. Daca analizam putin, sensibilitatea face diferenta intre clasele DSLR. Sensibilitate inseamna senzor bun, respectiv calitate mai buna, etc etc.

    3-4. E frustrant sa dai o gramada de bani pe o camera si sa nu iasa ce vrei, dar atata timp cat nu intelegi cum functioneaza e clar ca vei da in primul rand vina pe camera. La fel, e frustant sa ai doar un 18-55 dupa ce ai folosit un bridge cu 20-30x de exemplu, stiu cum a fost cand am luat 1000D-ul 🙂

    Totul e sa experimentezi si sa mergi mai departe, nu sa dai vina pe camera cand nu iti ies pozele in lumina slaba. Camera nu conteaza daca nu o intelegi, poti folosi o compacta, un bridge sau un DSLR daca vrei si iti permiti. Depinde ce vrei sa faci cu pozele 🙂

    1. Camera aia e o bijuterie. În rest, nu știu ce ar mai fi de spus. Rotița aia cu timpii de expunere m-a dus cu gândul la aparatele mai vechi pe film, care nu aveau A, P etc. Iar obiectivele Zeiss…

      Sunt de acord cu ce zici tu despre camerele bridge. Am un prieten care a ales un Canon Sx20 parcă, în detrimentul unui DSLR, pe motiv că e mulțumit de ce-i oferă și nu vrea să care obiective după el. Sunt de acord și cu ideea că e mai bine să ai o trecere lină spre DSLR, dar, hai să fim serioși, în România nu se aplică. Nu cred că mulți își permit să tot schimbe aparatul la 2 ani, interval în care au tot învățat câte ceva și au depășit echipamentul de care dispun.

      Nu pot accepta ideea că un om spune altuia că nu trebuie să-și ia aparatul pe care și-l dorește, pe motiv că scopul său e îndeplinit de un alt aparat. Un sfat da, nu un articol public de genul celui citat.

      1. Tocmai asta e ideea, la noi discutam foarte mult de buget. Daca trebuie sa strangi cateva luni bune pentru un kit DSLR nu prea merita, in cel mai rau caz iei un body SH si cauti lentile bune daca tii neaparat sa te apuci de fotografie. Altfel un bridge este mai mult decat suficient si mult mai comod pentru poze de vacanta si facebook.

  2. Seara bună!

    Sunt autorul articolului iniţial, care a fost preluat, spre surpinderea mea, pe blog-ul unde l-ai găsit. Aşa cum am scris şi acolo, am postat link-ul cu rant-ul de mai sus într-o secţiune de comentarii de pe blog-ul lui Zoso.

    Una peste alta, apreciez faptul că ţi-ai luat timp să-mi demontezi punctual argumentele. Nu ştiu, totuşi, dacă textul era de luat atât de tare în serios. El se adresa cercului meu de prieteni de pe Facebook care au răbdare să citească aşa ceva şi care se mai amuză pe seama celor debitate de mine. Dar cu atitudinea rămân şi insist că nu e greşită. Apreciez nespus democratizarea domeniilor foto/video din ultima vreme, dar îmi place să cred că fiecare trebuie să îşi ştie nivelul, să ştie de ce are nevoie şi mai ales de ce NU are nevoie. Din păcate întâlnesc prea des oameni pentru care DLSR-ul este mai mult decor decât unealtă. Nu am descurajat niciodată pe cineva să facă fotografii, ba dimpotrivă! Plecând fix de la ideea că am găsit în a face poze o lume pe care ar putea să o descopere oricare pentru el. Nu vreau să aibă cineva impresia că aş fi cine ştie ce fotograf; nici nu am insinuat asta vreodată. Dar am contact zilnic cu fotografie şi cu fotografi. Ce mă deranjează pe mine este vorbăria mai presus de orice, statul pe forum şi nu statul cu aparatul în mână. Şi, dincolo de asta, refuzul de a asculta nişte sfaturi simple şi care nu sunt un capăt de ţară, de genul: “Hai să-ţi arăt cum dai resize la poze!” sau “Nu are rost să-ţi ocupi spaţiul pe hard cu ăstea; sunt toate mişcate” şi aşa mai departe. Dacă oamenii chiar ar face poze, ar şti mult mai bine ce le trebuie. Din păcate, mulţi dintre ei şi-au luat nişte unelte prea scumpe şi prea inutile pentru ce fac cu ele. Că e dreptul lor, nu contestă nimeni, ia retorica despre cum beneficiază adevăraţii pasionaţi de accesibilitatea tehnologiei generată de hype-ul ăsta am mai auzit-o. Prin extensie, la fel de bine e dreptul meu să-mi exprim părerile ăstea mai mult sau mai puţin public pentru cine are chef să le citească. Un argument nu am întâlnit în cele de mai sus: de ce atitudinea este “românescă” şi greşită? Oare pentru că este scrisă colorat şi cu patos? E nevoie de perdele când vorbeşti cu prietenii?

    Închei mulţumind pentru atenţia acordată. Sincer, nu cred că o meritam. Şi mai cred că demersul a fost înţeles anapoda datorită felului în care a fost preluat. Sunt sigur că dacă autorul ştia că e vorba despre un note de Facebook poate nu se grăbea să mă acuze de nu ştiu ce atitudine.

    Ah, a propos de biciclete de 2000 de Euro şi de ce se plimbă unii cu ele prin oraş: şi eu mă plimb cu o bicicletă de genul ăsta prin oraş. Pentru că vin de pe munte, pe unde mă dau şi pentru că e unealta mea de concurs. De urecheat poserii care defilează doar pentru a pica-n dos domniţele se ocupă cine trebuie, nu vă faceţi griji!

    Mx

    1. Discuția legată de ce avem sau nu nevoie ajunge să excludă tehnologia. Putem trăi fără aparate foto. Cei de la Apple spun că știu mai bine decât clientul ce trebuie să aibă anumite electronice, iar asta le aduce critici.

      Când vine vorba de electronice, îți cumperi ce îți permiți. Cumperi un iMac dacă ai posibilități, au te mulțumești cu un PC dacă nu (pentru fotografie, de exemplu). Totul e relativ și nu are cineva dreptul să spună ”nu ai nevoie, nu-ți lua”. TOATĂ lumea a disctat despre asta, dar nu e tot una ca discuțiile să rămână în cercul de prieteni sau nu. Ca să nu mai spun ce blogării care se consideră formatori de opinie.

      1. Şi cine are dreptul să decidă cine are dreptul să spună ceva, orice? Hai să nu mai fim aşa nişte mironosiţe şi să ne asumăm libera exprimare cu tot ce înseamnă ea, inclusiv opinii divergente! Atâta sensibilitate irosită! Îmi rezerv în continuare dreptul să exprim ce şi unde am chef, dar îmi asum consecinţele comunicării mele, câtă vreme contraargumentele curg civilizat, ca aici. Şi uneori e sănătos să mai îţi şi ei câte una după ceafă. Cred că nu prea înţeleg ultima parte a ultimului paragraf. Am fost foarte deschis şi am arătat cum şi-a depăşit hate rant-ul meu condiţia, lucru la care nu mă aşteptam. Nu sunt blogger, iar locurile unde scriu cât se poate de public sunt altele.

        Vreau să mai adaug ceva, a propos de fotografi şi fotografie, evident atât cât se întinde aria mea de expertiză. Am câţiva buni prieteni care sunt fotografi pe bune. Genul care muncesc pe rupte şi, aşa cum spuneam că-mi place, vorbesc puţin despre ce fac şi cât de artişti sunt, vai de mine. Viaţa şi activitatea mea învârtindu-se în jurul mountainbiking-ului gravitaţional, am ajuns să-i cunosc şi pe câţiva dintre eroi mei în materie de fotografie. Oamenii pentru care, în bună parte, am abonamentele la revistele pe care le primesc şi la ale căror imagini mă uit zeci de minute. Ştii ce au toţi antemenţionaţii în comun? O modestie enervantă. Niciunul nu vorbeşte vreodată despre echipament, poate mai scapă o glumă, nimeni nu se ceartă ca la piaţă pe tema Nikon vs. Canon, toţi tac şi fac. Pentru mine fotografia de racing, mai ales la downhill, este una dintre cele mai grele şi mai respectabile forme de fotografie de sport. Asta fiindcă disciplina în sine o face atât de volatilă. Ai ratat momentul? Posibil să-ţi fi ratat pâinea! Şi trebuie să-i mulţumeşti pe mulţi. Pe lângă asta mai vin condiţiile meteo imprevizibile, fotografii amatori trigger-happy care se bagă în faţă şi câte şi mai câte. Fotografii de World Cup pe care îi ştiu sunt toţi pregătiţi ca de comando şi sunt de regulă ultimii oameni care pleacă din centrul de presă, împreună cu filmerii. De aceea îmi ridic oricând pălăria în faţa lor. Ca să-mi închei ideea, avându-i pe aceşti superprofesionişti ca termen de comparaţie, mi-e destul de uşor să mă enervez când le observ aerele de superfotografi ale unora din online, care nici măcar nu trag, ci mai degrabă pălăvrăgesc despre asta. Deci instigarea de a ieşi naibii afară şi de a FACE ceva, indiferent ce, rămâne în picioare. Nu văd cum poate fi asta negativ.

        În ceea ce priveşte atitudinea de a le spune altora ce crezi tu că e bine şi ce nu, avem o vorbă în lumea asta a noastră, a bicicletelor: friends don’t let friends ride shit. Încerc să extrapolez şi să aplic de câte ori e nevoie.

        Cam aşa. O zi bună în continuare!
        Mx

  3. @Maximilian:

    Nu știu dacă e necesară comparația cu fotografii profesioniști, mai ales că în România meseria asta a devenit un concept ciudat. Fotograf profesionist e acel fotograf care își vinde cadrele sau e angajat de cineva să facă anumite cadre. E foarte clar aici. Fotograf profesionist nu înseamnă artist, talent extraordinar și așa mai departe. Noi românii am ajuns să considerăm un fotograf profesionist acel om cu echipament de zeci de mii de euro și nu știu câte concursuri câștigate. Mulți oameni care vor fotografii de nuntă aleg un fotograf care dispune de echipament scump – rezultatele sunt de multe ori sub așteptări.

    Lasând astea la o parte, puțină lume realizează că un fotograf trebuie să scoată printuri, nu să umple carduri de memorie. E, la printuri lucrurile se complică și trebuie să înțelegi fotografia pentru a scoate ceva de calitate.

    Fie că ne convine sau nu. fotografia a devenit ceva comercial și companiile care fabrică echipament au făcut o țintă din amatori. E și o parte bună în asta – dintre snobi și amatori, chiar și superficiali, uneori răsar cadre plăcute care ajung pe net, iar lumea se poate bucura de ele. E normal ca toți să avem o părere, ca unii să interpretăm anumite tendințe ca fiind superficiale, dar nu avem dreptul să impunem oamenilor ceva. Da, poți să o spui, dar apare cineva care te contrazice – aici eu. Atunci ând contrzici pe cineva nu înseamnă că îi dai în cap și nu înseamnă că trebuie să existe un învingător. Poate mulți privesc discuția și ajung singuri la o părere, poate total diferită de cele dezbătute.

    1. Sunt în mare proporţie de acord cu ce scrii mai sus, dar departe de mine gândul de a impune ceva cuiva. Ar fi fost textul interpretat altfel dacă ar fi avut ataşat un disclaimer de genul “Pamflet, de tratat ca atare?”. Îmi place să cred că nu. Cei care au răbdare să citrească ce scriu ştiu prea bine cu ce au de a face.

      Ideea de bază ramâne că fotografia, practicată de amatori sau profesionişti, e un lucru minunat. Un lucru aproape la fel de minunat e şi posibilitatea de a te exprima cum socoteşti de cuvinţă, indiferent de sensibilităţile unora sau ale altora. Lucrurile nu trebuie luate atât de tare în serios mai ales când nu au fost gândite a fi prea serioase. Iar dacă ia cineva în serios micul meu delir online, poate că se gândeşte de două ori înainte de a păstra trei cadre mişcate identice la 15 MB fiecare, poate află de opţiunea aia de “resize” din Microsoft Office Picture Manager, poate îşi dă silinţa să-şi prindă prietenii în ipostaze în care apar frumoşi cum sunt ei de fapt şi le culege gratitudinea, poate până la urmă ajunge să se bucure mai mult de făcut poze şi să.şi piardă mai puţin timp vorbind despre asta. Întotdeauna va exista o jumătate plină a paharului; totul e o problemă de perspectivă.

      Numai bine!
      Mx

      PeEs: Mi-am adus acum aminte că acum câţiva ani, în faţa unui magazin de biciclete, l-am avertizat pe un tip foarte orgolios că îşi pusese cauciucul invers. Mai că m-ar fi înjurat pentru îndrăzneala-mi, dar în cele din urmă s-a limitat la “da’ cine eşti tu, mă?”. A doua oară când l-am întâlnit era cu respectivul cauciuc întors în direcţia potrivită de rulare, dar s-a făcut că sunt invizibil. A treia oară chiar a vorbit cu mine din proprie iniţiativă, mi-a spus că se simte mai bine cu pneul montat corect şi am dat mâna. Ce să zic, se spune că şi iadul e pavat cu bune intenţii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s