Semenic

Mai exact stațiunea Semenic. În stațiunea Semenic se ajunge pe un drum destul de prost, de la drumul ce duce spre Gărâna, respectiv stațiunea 3 Ape. Înainte să pun cadrele, vă povestesc puțin despre ceea ce se poate găsi acolo. Turistic vorbind, singurul anotimp care animă stațiunea este iarna, prin cele câteva pârtii de schi. Serviciile de cazare sunt limitate și relativ scumpe dar, mulți preferă totuși câteva zile de schi acolo, din comoditate. Dintre cunoscuții mei, sunt câțiva care preferă să meargă acolo pentru copii. E un loc care oferă micuților bucuria de a se juca în zăpadă, de a se da cu sania și de a schia, pentru cei puțin mai mari.

Vara, întregul platou e, cum prefer eu să spun, dezolant. E un loc ars de soare, un platou relativ golaș, cu puține refugii și care lasă impresia unei mici așezări în paragină. Te poți cățăra pe câteva pietre și ai escaladat vârful Semenic, 1445 m. Singura companie notabilă din zonă sunt releele, stația meteo și câteva antene radio. E lesne de înțeles că, pentru cei puțin mai comozi, care preferă să facă un popas ca la carte, cu mâncare și băutură, vor fi probleme. Am observat o singură cabană unde mișunau câțiva oameni.

Pentru cei aventurieri, destul de curajoși încât să care un cort în spate, așa zisa stațiune pare un refugiu, un popas într-un traseu mai lung. Sincer să fiu, nu e un loc unde aș merge vara, nu e un loc care să mă atragă sau care să-mi ofere puțină liniște. E o câmpie alpină pe care o găsești, nicidecum un loc care să te întâmpine. Eforturile de a explora puțin locul mi-au fost suprimate de soarele care pare să amorțească toată zona de creastă. Vă las acum cu cele câteva cadre pe care le-am încercat pe acolo.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s