Generația (bisnismenilor) Facebook

Iată dragi colegi că ne întoarcem pe tărâmul prostiei și al superficialității. Mai nou orice mișcare faci fără a lua în serios această rețea de socializare este de condamnat. Vrei să-ți cumperi ceva? Dacă acel ceva nu este prezentat pe Facebook într-o manieră ”profesionistă” nu trebuie să-l cumperi. Vrei să spui că ți-ai luat adidași noi? Ei bine, trebuie să-ți vinzi imaginea într-un așa fel încât să nu pari lăudăros dar totuși să pari superior celor care nu au asemenea adidași. Vrei să te duci la budă? Trebuie să apară și asta undeva în categoria activităților zilnice, dar frumos ambalat pentru că, nu-i așa, profilul tău pe Facebook este un posibil CV – Curriculum VITE. Ei bine cam așa vede grupul tinerelor speranțe blogosferice lumea. Sigur, toate afacerile prospere au început pe Facebook. E firea normală a lucrurilor – toți clienții sunt pe Facebook. Ce fac clienții pe Facebook? aici e simplu: așteaptă să fie tratați ca niște clienți. Nu, ei nu stau acolo la plezneală, nu caută iutuburi și nu vor să vadă ce poze și-au pus prietenii lor la mare sau la munte. În nici un caz.

Ajungem și la protagonista din seara asta și anume Raluca Moisi. În miezul profesionalismului ea descoperă neprofesionalismul. Stați așa că dam ăsta vă face repede un rezumat ca să nu citiți articolul ăla penibil. Deci și prin urmare, Raluca caută o pensiune. Găsește. Se miră de profilul de pe Facebook al acestei pensiuni și este oripilată de vocea persoanei care răspunde la numărul de telefon format de ea când se gândi să sune totuși acolo (deși neconvinsă de acel profil pe Facebook).

Culmea, această domnișoară, toată un PiaR, nu găsește nimic relevant pe profilul aferent rețelei de socializare majusculată până acum de dam ăsta. Păi duduie, ce putea fi mai relevant decât SITE-UL PENSIUNII? După cum puteți observa, site-ul nu numai că nu e rău, dar îți oferă pe tavă toate informațiile necesare. Orice om cu un dram de minte caută pensiuni pe site-uri consacrate gen turistinfo, în nici un caz pe facebook. Mai mult, e greu de înțeles de ce s-ar chinui cineva să etaleze acele informații pe o rețea de socializare când există un site dedicat și mai ales, când acel site arată bine. E totuși foarte normal să apară totuși și acolo în caz că vreun om minunat cu ochelari de cal și băț în cur se plimbă numai pe acolo.

Bun, asta e cum e. Acum urmează beleaua. Ia citiți și imaginați-vă vocea suavă a Ralucăi:

”Nu mă las, zic, și dau repede click pe linkul care indica drumul spre site-ul lor. Se deschide. Drăguț! Găsesc numărul de telefon. Formez. Sună! Și, în sfârșit,răspunde cineva… Cu o voce gâfâindă de parcă s-ar fi oprit acum dintr-o alergotură, îmi spune un „da” stins și cumva transmițând deranjul ce se produsese la celălalt capăt de antenă GSM. Da, ce da? Oare am sunat unde trebuie, oare-i bine ce fac, oare primesc ceva, ce-i de fapt „da”-ul ăsta? – mi-a trecut prin gând în primele 10 secunde, timp în care mintea căuta cu disperare o frază de tranziție.”

Nu știu ce părere aveți voi, dar tâmpenii de un asemenea calibru nu găsești nici măcar la Andrei Roșca pe blog. Vă dați seama ce gafă au putut face oamenii? E greu de crezut că cineva ar putea părăsi postul pentru, să zicem, o excursie la WC, nu? Adică uau! Experiența clientului dintr-odată se transformă cu acel da (nimeni nu răspunde așa la telefon nu?)! Orice client mulțumit de servicii hoteliere pleacă la auzul unui da în receptor. Cum, dar oare cum, poate cineva să greșească atât de grav? Mai mult, pensiunile nu țin tot timpul la recepție un mariner țeapăn și cu pantalonii la dungă în caz că vreo Raluca Moisi se joacă de-a adultul și organizează evenimente. Na, astea fiind spuse, Raluca s-a răzbunat:

”Vă spun sincer că am simțit o dezamagire profundă. Adică, ei, oamenii care îmi lăsaseră în trecut o impresie atât de bună, în al căror perimetru de manifestare servială am revenit iar și iar cu bucurie, erau atât de neatenți la experiența clientului, acum când eram pregătită să lucrez cu ei din nou. N-am făcut-o. Am optat pentru altcineva.”

LOL, am zis (doar zis, n-am râs). Cum mama dracului să refuzi o pensiune pentru că ți s-a părut ție vocea ăluia oareșcum gâfâindă? A, mai e și amatorismul cu PROFILUL de Facebook, adică folosirea necorespunzătare a celei mai importante unelte de bisnis cunoscută de blogării români. Totuși, chiar în halul ăsta am ajuns? Mai mult, această penibilă pe nume Raluca Moisi vorbește despre promovarea oamenilor de parcă ar avea cifrele legate de afacerea dumnealor printre dinți.

 

Cât de prost trebuie să fii ca să publici un asemenea articol? Cât? Nu, mai bine nu răspundeți, că mi-e frică de un asemenea răspuns. E bine că vorbește un om plin de realizări, un om care a ridicat afaceri și a văzut afaceri prăbușindu-se. E bine că vorbește un om pentru care limba română nu este o comoară, ci o necunoscută. E bine că scrie o persoană care abia citește. Și e și mai bine că e vorba de un frilensăr care n-a fost în stare să fie un angajat decent.

Advertisements

4 comments

  1. Ce sa-i faci mai Dam, duduia face si ea ce poate. Daca atat o duce neuronu…
    By the way, ai mancat un A pe acolo, da-i ok. Cred ca-s afectati si neuronii tai de la posturile idioate pe care esti nevoit (se pare) sa le citesti…

    1. Și eu zic că e ok. Se mai întâmplă. Eu nu sunt nevoit să citesc nimic, dar nonșalanța cu care vorbești despre lucruri pe care evident nu le cunoști denotă superficialitate și o prostie crasă. Cu tot respectul, un om care folosește ocazional ce are între urechi nu emite asemenea tâmpenii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s