Brand blogosferic. Total.

Recent s-a întâmplat nu ştiu ce conferinţă cu blogări, oameni realizaţi, idei media, campanii, companii, astea. Eu unul n-am ce reproşa evenimentului în sine, chiar dacă se face vinovat de un val de inepţii. Da, inepţii, ca să nu le spun imbecilităţii, că ar fi urât. Practic o adunătură de blogări realizaţi (vom vedea mai târziu că ei sunt de fapt totali) au scris ideile în diverse prezentări – asta în primă fază – iar apoi, cu abilităţi de public speaking, le-au citit de pe ecran.

Ei, cum răsfoiam eu câteva bloguri, am ajuns şi la Cabral. Vreau să fie clar de la început, eu îl consider un domn, deşi nu-l cunosc. Mă voi adresa aşa pentru că nu văd rostul politeţurilor exacerbate cu menţiunea că dumnealui poate obiecta în cazul în care ajunge aici, iar eu voi corecta numaidecât. Asta pentru că nu-mi permit să mă trag cu el de şireturi şi trebuie să se vadă clar asta. Încă o dată, daca eşti Nebuloasa sau CristinaTM, eu nu am nimic cu omul Cabral. Cu toate astea, s-a întâmplat un articol. Mulţi vorbesc despre asta dar el a avut curajul să o spună atât de simplu încât fâsul creat în jurul unui alt concept zgârie prea tare.

Brand personal – este un cumul de acţiuni ale unui individ. Hai serios. Eu n-am să citez, puteţi citi acolo restul. Noţiunea asta de brand are ea un farmec aparte (adică e ea aşa drăguţă, noţiunea, zic) când e UNICĂ. Simplul fapt că ai o abilitate nu îţi atribuie o etichetă de unicitate. Joci şah precum George? Serios acum, crede-l pe dam ăsta, mai sunt şi alţii care joacă şah şi care sunt pasionaţi de fenomen. Bun, de aici e o mare de material lemnos.

Ce încearcă toţi blogării totali să insinueze e faptul că îţi poţi dezvolta o imagine. IMAGINE. Hai să o spunem în cor: IMAGINE. Adică un contur după care eşti perceput de cei cărăra te adresezi. Ceva ce, ironic, are chiar Cabral. L-aţi văzut, l-aţi auzit, unii îl iubiţi, alţii îl urîţi. Mai exact iubiţi sau urîţi imaginea lui, pentru că mulţi nu-l cunoaşteţi. Treaba asta cu imaginea nu e nouă. E un concept atât de banal încât nici nu mai luăm în seamă partea teoretică. Nu ne mai interesează definiţii şi origini ci doar conturul ei real. Asta fiind spuse, cât de tâmpită poate fi simpla combinaţie “brand personal”? Hai, cât? Nu, chiar serios acum, cât de? mai ales că e o înzorzonare a unui concept de când lumea. Dar dacă n-avem ce să mai blogosferim, hai să iventăm tâmpenii. E tipic românesc să facem un simplu fâs, o bulă. Lasă, mai trece aşa o conferinţă. Mă simt nevoit să repet: ceea ce ţapinarii 2.0 numesc brand personal e de fapt imaginea. Simplu. Brandul e altceva. Complet altceva. Dar nu e mai bine ca nu numai să inventăm expresii cretine şi să le şi proiectăm în faţa unui puhoi de oameni?

Gata cu aia. Blogări totali ziceam, da? Na, uite ce trebuie să facă un astfel de blogăr, în viziunea lui Adrian Ciubotaru (voi scrie şi eu aici, pentru ca ştiu că sunt puţini oameni inteligenţi care ar putea fi convinşi să citească acea prezentare).

1. Să scrii bine.

2. Să fii activ.

3. Să fii prezent în social media.

4. Să faci networking (mers la bere cu colegii blogări, pentru cei neiniţiaţi).

5. Să iniţiezi evenimente.

6. Să dezvolţi proiecte online (mă doare când scriu asta).

7. Să ajuţi comunitatea.

8. Să oferi consultanţă.

9. Să găseşti sau să inventezi o nişă.

10. Să construieşti un brand personal.

11. Abilităţi de public speaking.

Pasul 9 e foarte simplu. Vă duc eu la un stăvilar şi găsiţi fiecare acolo câte o nişă. Sunt atâtea batardouri acolo încât puteţi avea fiecare nişa voastră. Mă opresc la punctul 1, că restul sunt irelevante. Care sunt oamenii care scriu bine? Cei ale căror texte se cumpără. Un lucru de calitate ajunge să coste. Mă îndoiesc că sălăşuieşte vreun scriitor în vinele unui blogăr care a scris pentru 2-3 publicaţii obscure. Concluzia? Textele lizibile ţi-au adus câţiva cititori. Da, ai câştigat şi 50 RON făcând reclame la biscuiţi dar nu mai ajunge. Acum vrei să fii în lumina reflectoarelor, să apari peste tot, să te cunoască toţi, să te recomande cât mai mulţi. Aia înseamnă persoană publică, nu blogger. Mă întreb câţi oameni ar da bani pentru a citi aceste bloguri? Câţi bani şi care bloguri? Eu unul aş plăti o sumă modică pentru un număr restrâns de bloguri. Probabil 5% din cele pe care le răsfoiesc din când în când. Dacă acest indice de calitate s-ar aplica, în mod ironic s-ar duce dracului toată influenţa lor, influenţă clădită pe un număr de oameni care nimeresc pe blogul lor în urma unei promovări excesive.

Bine, bine, am tot zis că blogării ăştia sunt mari şi tari, dar cum cuantificăm asta? Păi în primul rând prin bani. Sunt sigur că i-aţi văzut în trafic şi aţi bălit după maşinile lor, în nici un caz cu ghiozdanul în spate, la metrou. Sunt sigur că l-aţi auzit de multe ori pe Bono spunând că e mândru că-i are ca vecini pe aceşti oameni minunaţi. La fel de sigur sunt că aţi auzit că ei au o latură sensibilă şi mai construiesc din banii lor câte un spital pentru copii. Gata gata, ştim cu toţii că adevărul e altul: îi vedeţi pe bicicletă pentru că sunt modeşti, Bono nu îi cunoaşte pentru că sunt timizi şi retraşi iar legat de spitale, nu vor să se laude.

Hai să lăsăm heituiala şi să ne concentrăm pe ceea ce este cu adevărat important: inventatul imbecilităţilor. Mai nou poţi fi project manager la un blog. De la o funcţie cu anumite responsabilităţi ajungi să publici articole şi să dai like pe facebook – Laura Mihăilescu. Poţi fi “antreprenor” dar de fapt manager = administrator (same shit) – Andrei Roşca. Poţi învăţa “public speaking” fără să ai ceva de spus – Raluca Moisi. Poţi spune orice imbecilitate de altfel că denotă inteligenţă. Din nou aceeaşi bulă sau acelaşi fâs, iar banii se fac din reclame la biscuiţi. Dacă ai făcut un podeţ peste o gârlă, te poţi da rotund că ai aplicat metodele de calcul ce au triumfat la Millau. Eşti la fel de tare.

 

Mi-e silă.

8 comments

  1. Daca am fi putut sta fata-in-fata am fi vorbit mult si bine si, sunt convins, te-as fi facut sa-ti reconsideri pozitia, pentru ca gresesti.
    Tu-i spui imagine, eu ii spun brand. Diferenta dintre cele doua este data, vorbind superficial, de faptul ca brandul este o primisiune ce va fi confirmata si in viitor, in timp ce imaginea este suma unor actiuni devenite publice.

    Insa pentru postul tau, cel de fata… ma inclin. De foarte mult timp nu mi s-a intamplat sa-mi fie contrazisa doar ideea, fara derapajul omniprezent (atacul asupra persoanei).

    Sper sa am placerea sa te cunosc, si… de ce nu, sa ne contrazicem constructiv. O seara buna.

    1. brandul este o promisiune ce va fi confirmata si in viitor” … poate da, poate nu … deoarece si “minciuna (voluntara sau nu) e o vorba”. in fond, viitorul nu-l poate ghici nimeni, iar planul facut de acasa (fie si pe baza unui calcul al probabilitatilor) e doar o aproximare a unei situatii viitoare in piata (unde “totul are un pret”, inclusiv brandul care “promite” pentru viitor).

  2. poate ca noi nu stim … si reclama la biscuiti e o chestie din aia piramidala (vezi Caritas, Delfinul, etc.) in care cu cat aduci mai multi “promotări” brandului (fie el si de biscuiti), cu atat castigi mai mult … ceea ce ar explica logic si indicatiile pretioase oferite de antreprenori(/manageri). da’ cum reclama facuta de-un neica-nimeni nu da bine … apare necesitatea brandului personal care sa certifice apartenenta la grupul de elita al antreprenorilor. ce ma mira (sort of) pe mine e faptul ca inca n-a aparut co-branding-ul … adica daca tot vorbesti in public, de ce n-ai mai beneficia si de-un mic procent din brand-ul “Raluca Moisi” … din moment ce, de acolo ai invatat “public speaking” (adica folosesti acelasi lemn). sa mai mentionez ca, printre multe alte exemple, “Stiftung Warentest” e deja arhaic si oricum suna mai bine “noii biscuiti X consumati si de blogar-ul Y” sau, daca aduce bani de ce nu, “noua hartie igienica Z, folosita zilnic, cu succesuri, de cunoscuti antreprenori din blogosfera”?

    1. Păi asta cu produs x folosit de y există deja, dar la conferințe. Adică duduia care e PR iese acolo și citește pe ecran că care blogăr a consumat produsul și invariabil l-a făcut mai cul. Vezi dacă nu mergi la conferințe?

      Apropo, despre înlemnirea noțiunii de co-branding cam când crezi că ajung să scriu?

      1. hm, e criza si biscuitii inca mai se vand … da’ daca ar fi sa prognozez, as opina ca se va intampla in jurul alegerilor viitoare: inainte de alegeri, pe motive politice, robinetul se deschide si pentru altceva in afara de biscuiti … dupa alegeri, vom avea criza redivivus (da’ nu vor mai fi biscuiti). pana la alegeri mizez pe faptul ca antreprenorii sunt totusi romani … refractari la schimbari majore, mai ales daca ele implica munca … si, bineinteles, pe faptul ca orice-i scris pe-un blog de heităr se ignora din principiu.

  3. wtf !!!… pai asta a fost si este scopul blogurilor enumerate mai sus .. ADmiratia personajelor – din spate si locuri – ca speakerii…. la conferintele zapezii, primaverii, cireselor de iunie, fructelor coapte….
    Asta e si scopul antreprenorilor fara antepriza .. sa spui tot felul de prostii si pe urma un cineva k banii vazand gasca care iti aplauda vorbele… o sa te faca “om” adica o sa iti asigure un loc in care poti castiga pita fara prea mare osteneala 😛

    1. Da, numai că acela care te face om îți cam dă 50 RON pe o reclama, iar tu, blogăr total, ești oarecum ipocrit dacă le spui celor din jur că ești pe culmile succesului. Cam aia e problema.

      1. eh, unii scapa rapid de acel “oarecum” … cand publica ulterior how-to-uri in referitoare la relatia angajat-angajator, etica muncii, etc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s