Castelul Corvinilor

Încep prin a spune că este un monument impresionant. Detalii mai multe despre istoria sa aici, aici şi aici. Locaţia, preţuri de intrare şi facilităţi găsiţi pe site-ul dedicat, nu mai insist pe asta. E un articol pe care il scriu cu greu, asta pentru că nu am de spus prea multe lucruri frumoase şi asta mă întristează.

Nu ştiu cine şi ce a mai scris, eu unul am citit la Dojo câteva lucruri despre drumul spre Hunedoara şi castel. Eu nu pot fi atât de îngăduitor. Prima dată am vizitat castelul acum aproximativ 20 de ani (hai 17-18, că n-oi fi chiar aşa de bătrân) şi am fost de-a dreptul fascinat. Mi-au plăcut încă de copil basmele şi legendele românilor, mi-a plăcut romantismul cu care erau scrise poveştile. Aveam să aflu în timp cât de puţin şi cât de prost cunoaştem propria istorie, dar asta e o altă poveste. Am păşit mândru pe podul spre poarta castelului (ca un adevărat cavaler în sinea mea) parcă pe fondul ropotului copitelor şi al clinchetului armurilor. E unul dintre puţine locuri care păstrează şanţul cu apă în jurul castelului, unul dintre puţinele locuri care îşi arată impunător încă de la intrare turnurile şi locurile de tragere.

Cam atât cu lirismul. E greu să găsesc cuvintele care să-mi exprima dezamăgirea pe care am simţit-o când am ajuns duminică (16.11.2011) acolo. Lucrări de restaurare, firma x, arhitectul nu ştiu care, monument, astea, iar castelul arată mai prost decât acum 20 de ani. Da, sunt nişte schele. Da, s-a mai tencuit pe alocuri – mare realizare. Pentru a face fotografii în incinta castelului precum şi în interior trebuie să plăteşti o taxă foto în valoare de 5 RON. Fie. Din păcate o cam plăteşti degeaba, pentru că nu ai ce fotografia. Intri cu curaj în diverse încăperi doar pentru a descoperi că sunt de fapt magazine de suveniruri. Eu am numărat cel puţin 4 (patru). A, nu cred că mai are rost să spun că acele magazine vând chinezisme la supra preţ. Da, chinezisme specific româneşti, normal. Treci de asta şi ajungi la în ce am înţeles eu că se numeşte sala Dietei. Unde se organizează concerte. Chiar în data mai sus menţionată era programat un concert de muzică clasică, orchestrat de un dirijor japonez. Foarte frumos decorată sala, cu scaune de plastic albe respectiv verzi şi nişte steaguri atârnate care cum. Un deliciu fotografic, nu alta. În semn de respect pentru bunul simţ am ales să nu fotografiez lucrurile sau zonele care mi-au provocat dezgust într-un fel sau altul. Bun. Am bifat şi asta. Până să ieşi în curtea interioară treci prin mai multe încăperi unde poţi admira:           – adică nimic. Da, acolo nu e nimic. Mai departe. Am ajuns într-o sală mare, impunătoare. Acolo era o expoziţie de fotografie. Băi, am zis că hai să văd, că doar dam ăsta e puţin cu fotografia. Foarte drăguţ, nişte poze slabe, numai bune de agăţat în mall. Doar că ele ocupau în proporţie de 10% o încăpere din Castelul Corvinilor. Mai departe. O sală cu trofee de vânătoare. Câte un căpşor de animăluţ, tot la 3 m şi 2 blănuri. Mi-a venit să plâng şi nu, nu glumesc.

Am uitat să menţionez că întregul peisaj era domniat de un grup de copii în jur de 9 ani din câte am dedus eu. Aceştia erau conduşi (alături de părinţii care-i pocneau când începeau să înjure şi să scuipe) de o tanti ghid, mai sictirită decât mine când văd eforturi mari de încovoiere la baza pereţilor. Bun, copiii tot copii sunt, iar ăştia moderni mai înjură şi mai scuipă, dar tu, ca ghid, ai încercat să le atragi atenţia cu o poveste? A, nu. Lasă că scapi de ei şi poţi freca în continuare menta în magazinele de suveniruri.

E crunt să te afli într-un loc atât de frumos şi să nu existe nimic care să evoce vremurile de glorie ale locului. Da, ştiu, nu sunt bani, Elena Udrea, autorităţi locale şi aşa mai departe. Bine mă, pramatiilor, dar de câţi bani e nevoie, ce buget trebuie alocat pentru a întreţine o amărâtă de toaletă? Copiii ăia sunt de vină? Ei au murdărit totul acolo? Mai are rost să spun că nu există noţiunea de săpun? E normal pe de o parte pentru că, deşi nu poţi simţi nostalgia unor vremuri demult apuse, ai ocazia să experimentezi din plin modernul jeg al românilor. Şi nu, pentru asta nu există scuză! Am văzut toalete de 10 ori mai îngrijite în timpul unui festival medieval într-o cetate, unde, evident, nu era numai un pâlc de oameni. Deci se poate. Nu se pot evoca legende şi nu se poate face nimic în pezenţa încăperilor goale, probabil nu sunt bani. Câte şi mai câte am face noi românii dacă ar fi bani.

Hai să mai schimbăm tonul. Una dintre legendele care mi-a plăcut este cea a fântânii din interiorul castelului. Fântâna ar fi fost săpată de doi prizonieri turci, aduşi de Iancu de Hunedoara, cu promisiunea că astfel îşi vor cumpăra libertatea. Între timp domnitorul a murit, iar doamna ce era la conducerea castelului le-a refuzat acestora libertatea. Cei doi au cerut să fie lăsaţi să scrie un mesaj pe pereţii fântânii, mesaj care ar spune “Apă ai, omenie n-ai”. Evident, au fost executaţi ulterior. Sunt sigur că sunt mult mai multe, asezonate cu trofee de vânătoare, poveşti şi cântece ce evocă diverse bătălii. Din păcate ele pot fi doar în sufletul vostru, al celor ce treceţi poarta castelului.

Închei prin a spune că e un articol pe care nu voiam să-l scriu. Cu toate astea, e modul în care prefer să-mi manifest indignarea faţă de ceea ce se întâmplă acolo. Nu vreau să fiu înţeles greşit, până în momentul de faţă castelul e monumentul meu preferat. Nu are rafinamentul sau finisajele ce se pot vedea la Peleş, dar e mărturia unor vremuri în care în sala cavalerilor nu exista mătase, cizmele şi pintenii nu zgâriau parchetul iar săbiile erau ciuntite şi tocite din cauza folosirii. Nu multă lume se poate mândri cu aşa ceva, dar noi ne batem joc. Sunt sigur că există multe motive pentru care nu se poate face nimic. Aşa e la noi. A, se face, se restaurează. Ia priviţi aici. Pentru cei ce chiuie de fericire amintesc că asta s-a întâmplat în 20 (douăzeci) de ani. Nu, nu, ceea ce se întâmplă acolo e peste puterea mea de înţelegere. Pur şi simplu refuz să atribui un raţionament atitudinii oamenilor implicaţi. Nu dau nume, se ştiu ei. Sunt sigur că sunt toţi nişte pasionaţi. Nişte oameni minunaţi, cum ar zice blogării noştri descoperitori de Românie şi mai mult, descoperitori ai oamenilor.

Pe final, am o urare pentru cei mai sus menţionaţi: Stimabililor, sper să întâlniţi o rudă a celui din cadrul de mai jos!

Advertisements

4 comments

  1. chinezisme romanesti? pai daca exista “produse romanesti” care de fapt sunt fabricate in franta (cauti tu in arhiva, eu n-am timp acum) … de ce n-ar fi si din alea “Made in China”? oricum, la cat de des se aude mai nou ca tot ce are legatura cu Romania e naspa, nu prea inteleg de ce te astepti la ingrijirea radacinilor … mai ales cand frunze n-au prea mai ramas pe aici. vestea buna e ca acu’ c-ai scris tu despre asta, sigur se vor autosesiza niscaiva antreprenori din online-ul romanesc si vor face meet-uri, vor tine conferinte, vor initia campanii, vor promova brandurile romanesti, alea-alea … de ajunge sa faca plopul (romanesc) mere (romanesti) si rachita (romaneasca) micsunele (romanesti). stai sa vezi!

  2. Domnu’ dar ati tras niste poze de sta nenea din ultima poza in mustati 🙂

    Nu am dorit sa fiu chiar a dracului, ca dupa aia mi se aduc vorbe ca, vezi doamne, nu-mi mai miroase bine nimic din Romania, acu’ ca m-am intors de la niste indivizi care chiar stiu sa faca turism. Asa ca m-am gandit sa fiu mai blanda. In urma cu 1 luna (fata de ziua in care am vizitat Castelul), am admirat o intreaga colectie de armuri si arme in Metropolitan Museum of Art. Care aratau de poveste. Dar la ce naiba sa mai amarasc romanii cu amanunte din astea, facand asemenea comparatii.

    Mi-a prins bine ziua in cauza, asta este clar, ca am lasat calculatorul deoparte si mi-am facut timp pentru mine. As dori sa vad mai multe, o atitudine mai buna a celor care se ocupa de atractiile in cauza etc.

    Asta e … mi-a placut castelul, vorba aia .. pacat ca-i locuit. Poate va fi mai frumos si mai bogat, poate nu ..

    1. Eu zic că e mai bună seria ta de poze, oferă o imagine de ansamblu. Eu am avut soare în ochi afară și sictireală înăuntru.

      Acum recunosc, eu am o slăbiciune față de respectivul castel pentru că am avut o mare pasiune pentru legendele românilor, iar asta era varianrta reală. Acum na, e normal să fie mai puține obiecte rămase într-un castel medieval, dar acum există alte posibilități. În schimb atitudinea ghizilor lasă de dorit prin toată țara – nu prea inteleg de ce. Mai ales că am tot citit pe aici prin blogosferă despre ghizi care musteau de cunoștințe și amabilitate și acum sunt nevoit să pun totul sub semnul întrebării.

      P.S. Drumul Lugoj – Deva e pentru cunoscători, cu popas la Coșevița 😀

  3. Acum spui? In loc sa-mi fi dat ideea acum o luna? Uff. Sa tin minte, Cosevita deci …

    Si io am avut soarele in nas si din pacate nu stiu sa fac asemenea poze, asa ca au iesit amboulea fata de astea, dar asta e .. mai invatam. Am pozat ca un japonez tot ce misca, sa pot pune poze pe BWI, ca tre’ si situl ala sa aiba ceva pe el 🙂

    Este trist modul in care apare castelul, drumul spre el este sinistru, castelul in sine e saracut, dar io, asa optimista, tot sper ca va fi mai bine. L-am vazut prima data si chiar mi-a placut, asa cu micile lui defecte, cauzate de ai nostri ca brazii 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s