Părerea haterilor

Se pare că unii hateri (dam ăsta de exemplu) au cam început să-i calce pe bătături pe oamenii minunați. Bine, e mult spus călcat pe bătături, pentru că pe ei nu-i interesează ce zic haterii ăștia, hateri care oricum nu fac nimic ci își dau cu părerea doar când au chef. Să n-o mai lungim, Cristina a scris un articol. Am să fiu cât se poate de serios în articolul de față pentru că simt nevoia să dezvolt niște lucruri. Nu, ei nu vor pricepe oricum, dar e bine să stabilim totuși niște principii.

De ce emitem păreri? Pentru că ni se pare că avem ceva de spus. Ne exprimăm părerea la fel de public precum textele la care facem referiri. Culmea, unii se simt doar criticați și nu sunt în stare să dea o replică. Eu nu am primit comentarii, nu am primit emailuri și nici scrisorici acasă. Și da, nu sunt singurul. E simplu: blogării în cauza nu reacționează. Un lucru care mă irită e românismul conform căruia ar cam trebui să spunem așa frumos, ca Laura Mihăilescu în linkedin, cam care sunt calificarile noastre și să ne susținem cauza. Asta se întâmplă pentru că noi haterii de fapt nu facem nimic ci doar criticăm. Așa ajungem la nucleul problemei: ce anume nu facem? Noi nu încheiem contracte? Noi nu suntem martorii unor campanii? Nu trăim în aceeași lume? Nu avem o profesie, o școală, o firmă sau o experiență?

Ca o idee susținută de argumente să fie pertinentă se pare că trebuie să etalăm un CV. Adică să se vadă cine e ăla care își permite să formuleze o părere. Păi nu? Adică cine e mă, ăla? Foarte românește se făcea că, într-o zi cu redescoperiri de Românie, numita Corina Georgescu (inginer agronom pasionat de turism – e profesional așa) mă contrazicea în două rânduri în ceea ce privește un mic Baraj Izvorul Muntelui. Probabil trebuia sa-i explic care e funcția mea, să-i explic cum am proiectat asemenea structuri și alte cele. Că normal, numai un doctor poate spune intestin, restul oamenilor spun maț.

Evident toți contrazicem. Eu spun că Nebuloasa greșește, ea spune că mă înșel eu. Numai că e o mică diferență aici. Eu spun “greșești pentru că […]”, blogărul spune “greșești pentru că habar nu ai”.

Hai să revenim la Cristina. Că de la articolul ei a pornit povestea. E una să ripostezi, e alta să spui DIN NOU prostii. Hai să vedem.

“Poate ar trebui ca de fiecare dată când cineva se apucă să-și dea cu părerea despre o treabă, să fie obligat de niște entități supreme să și execute munca despre care își dă cu părerea.”

Așa. Dragă Cristina, dam ăsta ține să-ți amintească că voi oamenii minunați vă dați cu părerea despre tot ce mișcă. Despre vreme, despre construcții, instalații, contracte de muncă, marketing etc. Dacă aș avea un ban pentru fiecare inepție aruncată de voi aș fi bogat. Atât de bogat că ar umbla Ramona Gabor în genunchi după mine. Mai rău, v-ați făcut că plouă atunci când ați fost corectați. Și nu, nici măcar atunci n-ați fi pus mâna să citiți ca să vedeți unde ați greșit. Antreprenori, proiecte, pagina de facebook a brandului, astea or fi sunând bine, nu?

Da, tot cu tine vorbesc. Ar trebui să-ți trimit prin mail CV-ul meu? Să analizezi cât sunt de în măsură să-mi dau cu părerea? Tu nu vezi că eu nu încerc să dovedesc nimănui nimic? Mi-ar fi atât de ușor să-mi etalez diplomele și premiile, dar nu are nici un sens. Aici e o părere și atât. Un principiu nu devine axiomă numai pentru că e expus de o persoană licențiată. Pentru a mia oară vreau să-ți amintesc că tot ce e în jurul tău e ținut în picioare de arhitecți, ingineri, doctori, muncitori. economiști etc. Ei, aceștia deși par în umbră, cam reușesc să emită o părere pertinentă. Și ei sunt oameni iar părerea lor e părere în timp ce online/offline e doar o bucată de lemn promovată de niște inculți. Nu, nu internetul sau platformele, ci modul în care se comunică.

Trecem acum la Tontomată. Băi deci Tontomata alături de Nebuloasă l-au bănuit pe un nefericit cum că el ar fi de fapt dam ăsta (ăsta mă, ăsta care scrie aici). Părea corectă deducția de vreme ce acest presupus dam s-a uitat urât la Tontomată într-o întâlnire fulger. Oameni buni, voi sunteți întregi la cap? Voi credeți că eu sau altul care vă critică are ceva cu voi? Scrieți tâmpenii iar unii se găsesc să spună că nu-i așa. Pentru  ce stomatologia Mirunei Siminel m-aș uita eu urât la voi? Asta e până la urmă ceva ce ține de civilizație. A, că aveți voi fani imbecili care vă urmăresc e problema voastră. De asta nu pot eu calcula armături? De mutra voastră? Eu personal nu am nimic cu voi ca oameni, dar nici nu vreau să am. Ca persoane suntem într-un mediu neutru. Interacționăm prin principii și cuvinte într-un spațiu public. ATÂT.

Așa ca încheiere, mi se pare că unii aveți tupeu. Eu nu-l am, dar voi îl aveți. Să vă trăiască. Voi = cei ce nu reușiți o replică mai bună decât “iar a zis haterul ceva de mine” pe twitter. A, stai că mai e ceva. Bă, au șters bă trackback-ul de la articolul haterului! Bă și s-au simțit atât de bine! Deci pentru cei ce nu puteți mai mult, de la dam ăsta, încă un sincer HAI SICTIR! Mai ceva. Am și eu o rugăminte: înainte să vă plângeți că brandul dam167 vă contrazice, emiteți și voi o replică decentă. Mai vedem apoi cum facem.

 

P.S. Cristina: NU.

Advertisements

5 comments

  1. mda … constat ca nici tu n-ai citit cartea “Voodoo pentru to(n)ti” si nici la seminarul “Social Media & Religion sau Cum sa fii mana dreapta a Domnului” n-ai participat … si iar emiti pareri fara sa stii despre ce vorbesti. da’ stai, nu-i tarziu: seminaru’ ala abia peste vreo 2 ani va avea loc … la dreq’ cu alelele astea recesive!

    1. Nu, stai că au fost cifre aici. Cristina zicea că ar fi vreo 20 de blogări pe aici prin vest cu 250 de unici pe zi. Eeeeeee? Cum să nu-ți vină să tot faci campanii când ai asemenea cifre?

  2. lasa dam167 … chiar daca ai 16 ani nu tre’ sa te intristeze ce-a scris tanti asta rea: (pana si) Mozart a ajuns renumit (in toata lumea) abia dupa ce-a murit si i-au plublicat altii, post-mortem, CV-ul … si ce-a compus (aka scris) el se va asculta si cand nimeni habar nu va mai avea cine a fost Jobs (care, acu’ c-a dat coltu’, e dintr-o data modelul pentru Wunderkind).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s