Dezvăluiri şocante (eco-blogosferice)

Bună ziua, întrerupem programul nostru obişnuit pentru noutăţi legate de arestările blogosferice din această dimineaţă.

[Pentru cei ce au deschis blogul mai târziu, în această dimineaţă, în cursul orei 9, mai mulţi blogări printre care Andrei Roşca, Alexandru Bleau şi Paul Coman, autodeclaraţi antreprenori, au fost reţinuţi pe propriile servere în urma unei descinderi a trupelor speciale DNAO – Direcţia Naţională Anticorupţie Online – şi puşi sub acuzaţia de vătămare corporală gravă asupra limbii române]

În continuare îi dăm legătura lui Viorel, omul de PR al redacţiei dar şi reporter când e nevoie, pentru a ne prezenta evoluţia cutremurătoare a cazului. Viorel, ai legătura:

– Viorel Panamea prin telechat, telemess, twitter HD –

Viorel: Bună ziua dam167, bună ziua doamnelor şi domnilor! Mă aflu în faţa serverelor unde au fost reţinuţi cei 3 blogări, unde se pare că aceştia vor rămâne înca 48 de ore, după spusele autorităţilor. La puţin timp după ce aceştia au fost reţinuţi, SRIO (Serviciul Român de Informaţii Online) a adus noi dovezi împotriva celor ce se autoproclamă antreprenori. Se pare că ei sunt urmăriţi de ceva vreme într-un dosar important de natură ecologică. Pe scurt, este vorba de nişte defrişări cumulate cu transportul sub formă de contrabanda a o mie de metri steri de material lemnos. După cum se poate vedea şi din imaginile suprinse de satelit, în aproximativ o lună (martie-aprilie anul curent) au fost despădurite suprafeţe importante.

10 aprilie 2011

17 martie 2011

Se pare că materialul lemnos stă la baza limbajului folosit de blogări, adică celebrul limbaj de lemn. Având în vedere fluxul de bloguri şi afaceri aceştia au nevoie de cantităţi tot mai mari de lemn pentru limbajul lor tot mai colorat.

dam167: Viorel, aceşti blogări au fost ajutaţi de cineva sau au acţionat singuri? Mai există suspecţi în acest caz?

Viorel: dam167, da, mai sunt aşteptate pentru interogatoriu blogăriţele Elena “Proiect” Cîrîc şi Andreea Burlacu. Autorităţile au intrat prima oară la bănuieli în ceea ce le priveşte pe blogăriţe în toamna anului trecut, perioadă în care atât Cîrîc cât şi Burlacu au fost auzite folosind acest limbaj de lemn în exces. DNAO bănuieşte că ele ar fi lucrat la muşamalizarea acestei acţiuni sub forma unor proiecte promovate pe reţelele de socializare.

dam167: Mulţumim Viorel. Avem din nou legătura aici la redacţie şi vom încerca să vă ţinem la curent cu desfăşurarea acestei anchete care, se pare, a fost una de bun augur. Viorel va rămâne acolo, cazat într-un cort pus la dispoziţie de redacţia dam167 pregatit sa revină din nou în direct cu noi informaţii. V-am pregătit câteva statistici care încearcă să estimeze consecinţele acestei acţiuni:

  • 95% dintr-un articol scris de aceşti blogări este format din limbaj de lemn;
  • 5 metri steri de material lemnos este sunt necesari publicării unui astfel de articol;
  • în 2010 s-au publicat circa 189.467.580 articole de acest gen;
  • se estimează că pădurile României ar putea dispărea complet până în anul 2053, având în vedere creşterea semnificativă a numărului de blogări-antreprenori.

Ne oprim aici cu această transmisiune, cu promisiunea că vă vom ţine la curent cu acest caz cutremurător. Până atunci vă invităm să vizionaţi în continuare programele redacţiei dam167. O seară plăcută, la revedere!

Advertisements

10 comments

  1. imaginea din 17 pare retusata. da’ si daca nu-i, nu m-ar mira. omul nu se va opri pana nu va epuiza absolut toate resursele existente … cam ca-n filmuletul ala de pe NG cu masinile care in final merg cu pamant/piatra.

  2. Repede, să susţină careva cauza! Să ieşim pe străzi, să facem revoluţie! Sau măcar proiecte blogosferice de susţinere să fie!

    1. nu stiu in ce masura o imagine de pe google earth poate fi considerata dovada (oficiala) si habar n-am cat timp stocheaza google imaginile vechi … da’ in loc de alte proiecte “verzi”, poate ca n-ar fi o idee rea ca antreprenorii ecologisti sa monitorizeze pe bune diferentele intre imagini in timp. macar asa, chiar daca oficial asta nu va duce niciunde … poate ca va fi destul de convingator pentru opinia publica (in idea ca “incercarea moarte n-are”).

  3. Bă voi nu ştiţi de glumă? E una şi aceeaşi imagine. Despădurirea e doar la nivel electronic.

    @INTJ: Satelitul a fotografiat acea imagine în 29 octombrie 2010. Da, nu e o idee rea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s