Online-ul românesc – între prostie şi prostie 2.0. Ep. 2

Preambul

Articolul de mai jos este dur şi emite o răutate justificată. Această răutate nu urmăreşte să discrediteze persoanele menţionate ci doar să corecteze modul lor de a aborda unele probleme. Mai brut spus, scopul NU scuză mijloacele în cazurile prezentate mai jos.

 

În episodul 2 intrăm din nou în sfera ecologismelor de 2 lei. De data asta însă e mai grav pentru că aceşti ecologişti vor să atingă sferele politicii. Gravitatea situaţiei nu e dată de accederea acestora în rândurile politicienilor, ci ideile cretine pe care ei le promovează. Aceşti ei sunt Mişcarea Verzilor. Ca să vă faceţi o idee de despre aspiraţiile lor, citiţi articolele notate de mine 1 şi 2.

Voi începe prin a prezenta pe scurt realizările acestor mişcătri verzi:

„Această mişcare pune accentul pe mediu, dar nu suntem partid de nişă. Punem un accent deosebit pe apărarea drepturilor fundamentale”, declară Remus Cernea, conducătorul acestui manifest. Se observă din start exprimarea puerila şi specifică blogosferei, cu inserţii apartenente limbajului de lemn. Se pare că se doreşte formarea unui partid, ceea ce mie personal îmi pare democratic.

„Pe Facebook am creat conturi judeţene care au adunat 120.000 de prieteni. Eu, pe pagina mea personală de pe Facebook, am 28.000 de susţinători”, a afirmat Cernea. Cu toate acestea, formaţiunea pe care o conduce întâmpină probleme în a aduna numărul necesar de semnături pentru înregistrarea legală ca partid politic. (sursa tion.ro)

Da, dragilor: o sută dooj de mii de prieteni pe Facebook. Nu orice om de ştiinţă sau politician de renume reuşeşte o asemenea performanţă.

Mergem mai departe şi dezbatem măsurile propuse de aceşti verzi. Prima şi cea mai importantă este oprirea extinerii CNE Cernavodă, urmând ca aceasta să fie închisă complet într-un viitor apropiat. Menţionez că ne putem pune toţi de acord (cel puţin neoficial) că această centrală produce mult rău mediului şi că există un pericol atâta timp cât este în funcţiune. Dar. CNE Cernavodă are în momentul de faţă o putere netă de cca. 1300 MWh, ceva mai puţin decât Porţile de Fier (cca. 1600 MWh). Mai exact cele două centrale sunt coloana vertebrală a ţării când vine vorba de energia electrică furnizată în sistem. Ca un reper, o centrală hidroelectrică de mică putere (considerată verde) are o putere de aprox. 5-7 MWh. E la mintea cocoşului faptul că ar fi nevoie de câteva mai multe astfel de centrale pentru a înlocui un colos precum CNE Cernavodă. Nu e nimic greşit în a propune închiderea unui astfel de obiectiv, atâta timp cât propui un înlocuitor. O altă problemă, importantă aş spune eu, ar fi creşterea preţului energiei electrice în cazul în care aceasta s-ar produce mai greu sau mai puţin.

Aceşti verzi susţin că România ar trebui să se orienteze spre energiile regenerabile. De acord. Dar. La nivel naţional s-au făcut prea puţine extinderi pentru obiectivele ce folosesc combustibil fosil pentru a genera energie electrică, ci mai mult reparaţii şi modernizări. Programe pentru a folosi energia verde există, numai că birocraţia şi interesele planează deasupra lor. Aici ar putea interveni aceşti verzi. Dar pentru asta ar trebui să citească una alta, să cunoască legi şi să mai renunţe la Facebook. Îmi pare rău să o spun, dar asemenea concepţii ar face mai mult rău decât partidul lui Dan Diaconescu. Până la urmă cei conduşi de R. Cernea nu folosesc doar mijloace populiste pentru a-şi creşte popularitatea, ci măsuri ce ar conduce la adevărate dezastre.

Treuie să înţelegem că ţara noastră nu poate mai mult în momentul de faţă. Dacă unele ţări au înţeles că aceste centrale fac prea mult rău, noi nu avem încă luxul ăsta. Mai mult, nu avem oameni capabili să facă diferenţa la nivel ştiinţific. Nu putem exploata potenţialul hidroelectric, ca sa nu mai zic de energia eoliană sau solară. Încet participăm la programe şi încercăm marea cu degetul, dar cam atât. Dacă se putea mai mult, ne numeam Austria. Încă nu am văzut organizaţie cu valenţe ecologiste unde să nu domnească incultura crasă. Limbajul de lemn şi lipsa unor specializări nu ţin loc de tehnică. Prietenii de pe Facebook nu studiază legile sau reglementările. Din păcate toţi aceşti ecologişti nu urmaresc nici măcar documentarele la TV, dar mai să participe la multitudinea de conferinţe pe teme de mediu. Nu veţi vedea vreun membru de vază al acestor penibilităţi de ONG-uri participând la aşa ceva. Nu am văzut încă pe nimeni care să aparţină de o asemenea entitate şi care să poată purta o discuţie decentă despre aceste subiecte, la nivelul unei culturi generale medii.

 

În concluzie, hai să susţinem, să facem proiecte şi să strângem voturi. Facem petiţii şi mult tam tam fără să ştim de ce plouă afară. E încălzirea globală, cunoscută de aceşti verzi sub nivelul preşcolarilor. Dar e important să susţinem. Hai să încheiem aici, cu un zâmbet amar.

Advertisements

3 comments

  1. Pentru că economia nu duce mai mult. România nu este o ţară independentă energetic. Dacă nu produci necesarul de energie în sistem, cum poţi înlocui elementele existnte? Orice sistem energetic ce exploatează surse regenerabile necesită investiţii mari. Mai mult, costul energiei electrice trebuie păstrat, pntru că orice creştere atrage de la sine alte consecinţe nu tocmai fericite. Nu poţi introduce pe piaţă energie electrică mai scumpă în momentul de faţă. Dar ăsta e sistemul naţional. La nivel local există tot felul de proiecte şi amenajări, care din păcate încă nu reduc semnificativ consumul de energie electrică la nivel naţional.
    Abia atunci când va exista o infrastructură stabilă se va putea vorbi de modernizare sau de înlocuire a unor centrale.

    1. Da, nu știu de ce credeam că te referi la potențial, și nu la realitatea economică actuală. Mulțam fain pentru răspuns 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s