Leţ grin trevăl!

Recunosc că în ultima vreme n-am mai văzut prea multe tâmpenii legate de ecologie prin mirobolanta noastră blogosferă. Mă gândeam că o fi de bine, că poate unii au mai citit una alta. Eram extrem de plictisit aşa că am zis “hai să intru pe blogul de turism al Corinei Georgescu” (asta pentru că ea nu e doar agronom şi agent de turism, mai e şi o importantă persoană publică). Cum nu era nici un articol interesant, am ajuns pe pagina “autori”; 2 la număr. Al doilea este Dorin Ţăranu. Curios de aportul domnului ce are hostelul ca fetish, am ajuns pe…ăăă…noul său proiect:

TAAAA DAAAAAAMMMMMM:

Proiectul, zic. Şi al său (al proiectului care este) Blog.

Bine, ai zice că omul scrie liber prostii pe blogul personal, dar nu e chiar aşa. S-a gândit Dorin să amestece ecologia cu ce poate şi el. Toate astea pentru a sprijini turismul românesc. Fanatici ecologişti există, nu asta e problema. Problema e că el nu prea înţelege care e rolul acestor principii ale ecologiei. Hai să aprofundăm:

Ecoturismul sau “turismul verde” se axează pe un concept ecologic şi social ce implică conştientizarea biodiversităţii, care respectă unicitatea tradiţiilor şi a obiceiurilor atât de diversificate pe întregul mapamond, prin înţelegerea moştenirii culturale în deplinatatea ei, unde turistul respectă regulile şi tradiţiile impuse de comunităţile locale.

Care exponometrul meu o fi acel concept, dragă Dorin? Conştientizarea biodiversităţii, tradiţiilor sau orice ţine de igienă înseamnă BUN SIMŢ, nu Ecoturism. Pentru cei ce nu înţelegeţi limba română (ştiu că aproximativ 86,39% din oamenii minunaţi preferă limba engleză) există şi o descriere în limba engleză:

The business ecology takes the first step in defining a common language that links our industrial past with the ecological future. Deep down, we are born to be free, and the eco trend in our days expresses our desire to become free again and take a break from this hectic and speedy world. We abandoned our ,,mother” Earth, put our need and comfort first and nature second, but in my opinion this is a wrong approach. Our culture, our society is grown in misjudgments of principles like the power of money and the way it can negatively influence a person; the praising of the “junk” food which contains a lot of chemicals just to make it more tasty but dangerously unhealthy, and our indiscipline concerning anything that comes from nature.

Ecologists believe that if business units continue their ruthless industrialized expansion they will destroy the surrounding environment, but I think the truth lies somewhere in between, because I believe that the age of industrialism is close to an end. Due to that fact we also see more and more signs of a global ecologic crisis as a result of the severe industrialization process and we must analyze both situations before taking the best solutions for the future development of our economic society. The future can be green! Business entrepreneurs must dedicate themselves to transform commerce into a restorative and lucrative undertaking. They simply have no other choice as we are exceeding the bearing capacity of the planet — the maximum level through which an ecosystem sustains life. In the end it depends on our strength to change our narrow points of view and our aim should be to modify the short term commercial view on the profit into a long term ecological commercially sustained concept.

Dragă Dorin, nu numai că scrii prostii acolo (n-are rost să dezvolt pentru că voi fi lovit de o migrenă) dar ignori regulile gramaticale ale limbii engleze de parcă ţi-ar fi greşit cu ceva (regulile, care este). Bun, s-a gândit domnul Ţăranu (ironic, nu?) că mai încape. Şi a scris asta. Cum să întrebi dacă un animal de companie e ecologic? Păi normal că nu e. Dar de ce ar fi? Bun, mai are omul şi alte articole idioate, dar nu are rost să mai scriu aici.

Hai să o lămurim. Până la urmă se poate face turism eco-friendly. Adică protejând mediul înconjurător. Asta implică transport care să nu polueze, implică nişte construcţii ecologice şi multe altele. Cam greu totuşi. Cam greu să nu aduci oamenii într-un loc prin mijloacele de transport convenţionale şi e cam greu să le asiguri confortul cu ajutorul energiei regenerabile. De fapt toată povestea asta e marketing. Da, praf în ochi. Primul pas ar fi civilizaţia, nu ecologia. Iar până să faci primul pas n-ar strica să mai citeşti una alta. Hai totuşi mai o perlă de final:

Misiunea noastra este de a identifica locurile in care se poate calatori in solidaritate, unde ecologia este o preocupare iar calatorul sa poata participa la un turism echitabil.

Cum adică se poate călători în solidaritate? Turism echitabil? Da…e retoric…

Dorin, redacţia dam167 ţine să-ţi ofere o diplomă pentru proiectul tău: Diplomă.

Am pus şi câteva fotografii, nu pentru că ar intra în context ci pentru că sunt prea multe tâmpenii în articol şi e greu de digerat pentru cei cu stomacul slab.

Recomand cu căldură locurile din cadrele de mai sus. Şi pare destul de verde totul pe acolo…dar oare se pot face călătorii în solidaritate? Auzi Radu, tu ai spune că noi am fost solidari în călătoriile din concediu? Întreb doar…

Advertisements

3 comments

  1. Mă gândeam eu. Dorin, vezi că se poate face Ecoturism şi “turism durabil” şi fără să faci un site de 2 lei?

  2. Faine poze, tanaru’… da’ un prim plan cu chestia aia “eco” ce pluteste asa fain pe apa, se poate daca va rog cu insistenta? Nu-i musai aici… asa personal si pentru corazon…

    Cu respect,
    Radu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s