post procesare – prelucrare – editare

Am tot vrut sa scriu un astfel de articol dar am amanat cu fiecare ocazie. Este de fapt vorba de cateva corecturi care nu salveaza un cadru, ci doar il aduc la adevarata valoare. Pentru inceput, oricare ar fi termenul din titlu (procesare, prelucrare…), aceste corecturi  inseamna o etapa in obtinerea unui cadru fotografic. Nu voi discuta despre manipularile foto prin care se obtin colaje sau diverse efecte.

Voi incepe cu un mesaj pentru cei ce nu cunosc tehnici fotografice si sustin ca fotografiile descarcate direct din aparat ar fi naturale. Ei bine, acest lucru nu poate fi mai departe de adevar. In vremurile in care filmul fotografic era folosit in totalitate, o fotografie insemna o expunere, o developare (negativ sau diapozitiv) si fotografia, de obicei pe hartie fotografica. Lumea nu lua in calcul faptul ca o developare presupunea si inca presupune un proces migalos care poate imbunatati sau strica o fotografie. De asemenea imprimarea imagini pe hartia fotografica putea conduce la o imagine buna sau la una slaba, chiar daca se pornea de la o expunere buna. Acum, acest mod de lucru a devenit mai ieftin si mai eficient. Se porneste de la o expunere in format digital si se corecteaza cu programe specifice in functie de destinatie: expunerea in format digital (web), print, poster si asa mai departe. E lesne de inteles de ce fotografia digitala e mai ieftina, mai comoda si mai eficienta. Pentru inceput, programele de prelucrare si aparatele foto sunt complementare. De exemplu, aparatele foto de tip DSLR (si nu numai) au un filtru antialiasing, care elimina reflexiile nedorite la nivelul senzorului. Acest filtru da un aspect “soft” imaginii, adica imaginea pare neclara. Claritatea cadrului este redata prin diversi algoritmi, procesul numindu-se sharpening. De ce? Aici e foarte simplu: acele reflexii care ar fi vizibile in lipsa filtrului ar fi mult mai greu de reparat.

Unii sustin ca asa zisa prelucrare conduce la obtinerea unei alte imagini. De fapt termenul de imagine reala este relativ. In primul rand aparatul foto nu are sensibilitatea ochiului uman. In al doilea rand, imaginea digitala se obtine prin captarea luminii si comprimarea informatiei intr-un fisier digital. Acei algoritmi prin care se realizeaza acest lucru altereaza “imaginea reala”. Brutal spus, de fiecare data cand apasati declansatorului unui aparat foto (oricare ar fi el), obtineti un cadru diferit de ceea cel pe care il priviti cu ochiul liber. Ceea ce numim noi prelucrare, sau “photoshopare” in randurile celor mai tineri si mai cool, in cazul aparatelor foto mai modeste, se face direct in aparat, inainte de comprimarea fisierului si inscriptionarea acestuia pe ardul de memorie, dupa anumite tipare. Aceste tipare sunt limitate, acesta fiind motivul pentru care entuziastii sau profesionistii aleg sa faca ulterior diverse corectii.

Si acum procesul acela numit sharpening. Nu am sa tin eu teorii, am sa subliniez in schimb necesitatea acestui tip de corectie prin 2 cadre. Tehnici specificae gasiti aici. Desigur, nu orice cadru merita atata atentie. In schimb pentru cei ce expuneti fotografii pe site-uri sau bloguri, aceste procedee fac diferenta. Un aspect foarte important este scalarea cadrelor. Prin micsorarea rezolutiei se pierd detalii, chiar daca se salveaza dintr-un format .tiff, sa zicem, in .jpg. Unii recomanda aplicarea algoritmului sharpen si dupa micsorarea imaginii, chiar daca procedeul pare initial brutal.

Format initial .RAW, salvat  in .TIFF


Cadrul final .jpg, prelucrat pentru web

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s